ALBASAT
Societate

Plajele de pe litoralul bulgăresc s-au umplut în iulie. Hotelierii sunt optimiști pentru prima oară în acest sezon

Pe litoralul bulgar al Mării Negre plajele sunt pline în prima săptămână din iulie, iar industria turismului este pentru prima dată optimistă în legătură cu sezonul de vară, în condiţiile în care în unele cazuri în hoteluri nu mai sunt locuri, a anunţat postul public bulgar de televiziune BNT, transmite Novinite, citat de Agerpres.

Pe plaja din Sunny Beach, cea mai mare staţiune de la malul Mării Negre, este plină de turişti, fiind deschise aproape 40 de hoteluri. Unul din primele hoteluri din Sunny Beach redeschise în această vară găzduiește aproape 40 de turişti din Ungaria. Pentru siguranţa vizitatorilor, hotelul a adoptat măsuri severe de securitate – de la intrare până la locurile în care se serveşte masa.

În acest weekend au venit pe litoral şi mulţi bulgari. O mare companie aeriană low-cost a reluat sâmbătă şase zboruri către Burgas, de la aeroporturi din Austria, Slovacia şi Polonia.

Parlamentul Bulgariei a aprobat iniţiativa Guvernului privind reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an, în ideea de a ajuta industria ospitalităţii să îşi revină după pandemie. Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin. Reducerea nu va afecta şi băuturile alcoolice vândute în restaurante şi de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%.

Turismul este domeniu care dă aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei şi oferă locuri de muncă pentru mii de persoane. Guvernul de la Sofia a oferit subvenţii pentru zborurile charter şi a redus tarifele de concesionare, astfel încât operatorii plajelor să poată oferi şezlonguri mai ieftine şi să ţină litoralul sigur şi dezinfectat.

Peste nouă milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria anul trecut, iar ministrul Turismului, Nikolina Angelkova, miza pe o creştere de 10% în 2020.

Bulgaria, ţară cu o populaţie de aproape 7 milioane de locuitori, a fost afectată de coronavirus într-o măsură relativ mică până acum, dar numărul cazurilor detectate a crescut în ultimele săptămâni, ajungând la 5.497 de la începutul epidemiei.

Related posts

CC a declarat neconstituțională majorarea numărului membrilor CSM de la 12 la 15

Albasat

Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru cei doi luptători K1 acuzați de omor

Albasat

Начиная с 1 июля будет возобновлена вся экономическая деятельность

Albasat

Leave a Comment