ALBASAT
Societate

Impresia generală, la nivelul UE, este că Moldova a întârziat cu anumite reforme, europarlamentar

Raportul Parlamentului European cu privire la implementarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova a fost adoptat în plenul Parlamentului European, iar acest lucru se datorează câtorva condiționalități, reforme pe care Moldova le-a îndeplinit. Despre aceasta a anunțat Dragoș Tudorache, europarlamentar USRPLUS, raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova pe tema respectivului raport, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Dragoș Tudorache a remarcat că, la nivelul UE, impresia generală este că Moldova a întârziat cu aceste reforme, dar, concluziile experților Comisiei Europene și cele ale Serviciului European de Acțiune Externă, care au urmărit la nivel tehnic de expertiză îndeplinirea condiționalităților arată că ele au fost îndeplinite, ceea ce a și dus la aprobarea raportului. Printre aceste condiționalități se numără: anularea obținerii cetățeniei prin investiții, „curățarea” serviciilor financiare-fiscale, câteva reforme în domeniul justiției, votarea legii ONG-urilor. Europarlamentarul spune că, practic, tot ce s-a întâmplat, s-a întâmplat cu greu și în ultimul moment, fapt ce a pus sub semn de întrebare voința politică de la Chișinău pentru realizarea acestor reforme.

Potrivit raportorului, reformele trebuie văzute ca un lucru necesar pentru cetățenii Moldovei, mai mult decât ceea ce așteaptă sau nu UE, FMI, etc. Reformele au făcut parte de la bun început din lista de condiționalități pe care UE și partenerii internaționali ai Moldovei le-au pus în balanța asistenței acordate Moldovei, pentru a stimula continuarea reformelor. „A foct acest ritm suficient și satisfăcător? Nu. Dacă era satisfăcător, nu ajungeam în al 25-lea ceas, cu sufletul la gură să ne bucurăm că a fost agreată tranșa a doua și ne-am fi bucurat că am accesat și tranșa a treia. Să nu uităm că s-au pierdut 40 de milioane de euro care erau să fie utile Moldovei, s-au pierdut pentru că ritmul reformelor nu a fost menținut, chiar dacă a fost suficient timp”, a adăugat el.

Europarlamentarul relatează că, în ultimul an s-a dovedit a fi unul cu diverse provocări la nivel politic, schimbări de guvern, criza COVID-19. Ultima, spune el, a făcut ca toate celelalte dosare importante în ceea ce privește relația dintre Moldova și UE să fie citite în cheia asistenței necesare pentru a lupta împotriva COVID-19 și acest lucru și-a lăsat amprenta asupra evoluției relației din ultimele șase luni. Dragoș Tudorache menționează că raportul a fost adoptat cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, dar acest fapt nu a avut loc intenționat și că nu-și dorește ca să fie instrumentalizat raportul în competiția politică democratică de la Chișinău. „Mi-aș dori ca tot ce ține de relația Moldova-UE să fie tratat cu maximă seriozitate și să nu fie instrumentalizat acest raport și elementele care rezidă din el în campania electorală”.

În altă ordine de idei, Dragoș Tudorache a spus că cei care conduc soarta Republicii Moldova – președinte, Guvern – poartă responsabilitatea întreagă pentru ceea ce face Republica Moldova ca stat, ceea ce se întâmplă în ceea ce privește angajamentele politice pe care și le ia Moldova, inclusiv privind viitorul liberalizării vizelor. „Laacest moment, Guvernul actual susținut de actualul președinte este cel care deține puterea și, respectiv, responsabilitatea politică pentru ceea ce Moldova face sau nu. Eu sper să nu se piardă acest beneficiu major pe care Moldova îl are. Chiar și acum, faptul că cetățenii moldoveni pot circula liber în Europa este un lucru mare pentru ei”. În opinia sa, responsabilitatea Guvernului, președintelui este să se asigure că această libertate câștigată prin munca și prin efortul cetățenilor și societății să nu fie periclitată.

Raportul Parlamentului European cu privire la implementarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova a for prezentat la sesiunea Parlamentului European pe 19 octombrie. Într-o reacție ulterioară, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a remarcat „caracterul cuprinzător al documentului, ceea ce reflectă importanța acordată de Parlamentul European relației cu Republica Moldova și sprijinul pentru agenda europeană a Republicii Moldova”.

Related posts

Cum trebuie să arate următorul cabinet de miniștri în viziunea lui Andrian Candu

Albasat

Deputații PAS despre activitatea CNA, Ruslan Flocea și ofițerul „Ghena”

Albasat

Cursul valutar oficial la 22.02.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment