ALBASAT
Societate

Adrian Candu propune un guvern minoritar tehnocrat în cazul declanșării alegerilor anticipate

„Guvernul Chicu sau prim-ministrul își va prezenta demisia în următoarele 2 – 3 săptămâni pentru a provoca o criză învinovățind-o pe președintele nou ales și echipa dumneaei”. Opinia aparține liderului Pro Moldova, Andrian Candu, care afirmă că pe fondul instabilității, al crizei pandemice, Socialiștii și Igor Dodon vor arăta cu degetul că el și guvernare Chicu nu mai sunt responsabili de țară, notează IPN.

„Eu aș lua din punct de vedere al celor care încă mai controlează situația politică și pot influența deciziile, aici e mă refer că socialiștii lui Dodon și personal domnului Dodon. Pierzând președinția, au păstrată un grad de control și putere în Parlament și din ultimele declarații pe care le văd și pe care le tot promovează ca idee, vor să facă în așa fel încât să arunce toată responsabilitatea pe președintele nou ales, pe Maia Sandu, menționând că din 24 decembrie doar ea este responsabilă completamente și întrutotul de soarta țării”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Adrian Candu susține că, în cazul în care Ion Chicu și-ar prezenta demisia, soluția până la declanșarea alegerilor anticipate este un guvern minoritar, tehnocrat, pe care Partidul Socialiștilor a declarat că-l va susține.

„Dacă se stabilește că alegerile anticipate vor fi în septembrie, de exemplu, de la demisia guvernului Chicu și până la aceste alegeri anticipate, ar fi bine să existe un guvern de tehnocrați, mai puțin afiliat politic, unul de tranziție și anticriză cu un prim-ministru în neafiliat și nominalizat de doamna președintă Sandu. Acest guvern să-și asume în această perioada tot ceea ce înseamnă administrarea crizei”, a adăugat Candu.

Adrian Candu afirmă că PSRM și Igor Dodon ar putea merge în opoziție pentru a crește popularitatea partidului pe baza criticilor aduse viitoarei guvernări.

„Se presupune că în opoziție este mai ușor criticând, să crești în raiting. Luând în considerare faptul că această pierdere a lui Igor Dodon ar putea să afecteze raiting-ul partidului. Ei au nevoie de o resetare și această resetare ar fi mai ușor să o facă din opoziție, criticând pe seama situației actuale pe care tot ei au creat-o”, a concluzionat Candu.

Related posts

Un bărbat turc a fost reținut primind 7000 de euro de la un om de afaceri

AlbasatTV, Nisporeni

Parlamentul israelian alege un nou președinte al țării. Cine sunt candidații

Albasat

Patru șefi de la Institutul Oncologic, cercetați pentru pretinderea remunerațiilor ilicite

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment