ALBASAT
Societate

Petru Macovei: Unele portaluri continuă să favorizează deschis unii concurenţi electorali

Două din 10 publicații online monitorizate, Actualitati.md și Kp.md, au avut, în perioada 21-30 iunie, un comportament editorial asemănător. Acestea au promovat deschis, direct și masiv concurentul electoral BeCS și exponenții PSRM separat, defavorizând cu aceeași intensitate concurentul PAS, dar și pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Arată cel de-al treilea raport de monitorizare a comportamentului editorial al presei online în perioada și campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate, realizat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.

La o conferință de presă la IPN, Petru Macovei, director executiv al API, a precizat că un alt portal, Timpul.md, a promovat agenda electorală a concurentului AUR, defavorizând și discreditând alți concurenți, în special PAS și BeCS. Acest portal a avut în continuare o politică editorială tendențioasă, evenimentele electorale și concurenții fiind prezentați selectiv și cu o atitudine lipsită de echidistanță jurnalistică.

Noi.md și Sputnik.md, deși mai discret, au plasat mai des în contexte favorizante concurentul electoral BeCS și în contexte defavorabile – PAS.

Agora.md și Newsmaker.md au avut o politică editorială echilibrată în raport cu toți concurenții electorali, fără a favoriza sau defavoriza pe cineva. Agora.md a avut cea mai echidistantă atitudine în raport cu evenimentele electorale și concurenții. Newsmaker.md, la rândul său, a fost singura publicație care a citat în materialele publicate toți concurenții electorali înscriși în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate.

Gagauzinfo.md a acordat o atenție insignifiantă campaniei electorale, publicând un număr extrem de mic de materiale cu referire la acest subiect.

Realitatea.md și Unimedia.info au reflectat campania electorală prin oferirea spațiului pentru un număr mare a concurenților electorali, dar au admis în mai multe rânduri favorizări și defavorizări, comentarii unilaterale şi declarații fără replică.

Pentru Actualitati.md și Kp.md, experţii recomandă să țină cont de normele deontologice ale meseriei de jurnalist, prezentând faptele în manieră echidistantă, inclusiv toate părțile vizate și opiniile lor vis-à-vis de faptele relatate. Pentru a-și îndeplini misiunea de informare obiectivă și a contribui la coeziunea societății, publicațiile trebuie să se abțină de la propagarea unilaterală, subiectivă și tendențioasă a unor mesaje care pot forma o imagine incompletă a realității pentru public și să demonstreze pluralitatea de opinii.

Redacția Timpul.md este îndemnată să revină la respectarea normelor deontologice ale jurnalismului, asigurând o informare echilibrată și pluralistă a publicului cu referire la subiectele electorale. Totodată, redacţia este îndemnată să se abțină de la promovarea agresivă a unui candidat și prezentarea cu bună-credință a tuturor evenimentelor electorale relevante.

Gagauzinfo.md trebuie să atragă o atenție mai mare subiectelor electorale, prezentând mai multe detalii cu privire la campania electorală, concurenți, evenimente relevante etc., astfel încât populația să-și poată crea o opinie despre toți concurenții înscriși în competiția electorală.

Pentru Unimedia.info, API recomandă o mai multă acuratețe în prezentarea faptelor și a opiniilor cu referire la subiectele electorale, dar și mai mult echilibru în mediatizarea concurenților electorali. Pentru Realitatea.md, se recomandă selectarea cu atenție a imaginilor video care însoțesc știrile, or, unele din ele conțin elemente de favorizare/defavorizare a anumitor concurenți electorali. Nu mai puțin importantă este necesitatea de a diferenția clar conținutul jurnalistic de cel publicitar.


 

Related posts

Accesul la bazinul Dinamo, mai scump

AlbasatTV, Nisporeni

Zelenski: Atacul rusesc de lângă Odesa a fost un „act de teroare al Rusiei”

Albasat

Declarație: USM susține plenar și participă activ la realizarea parcursului european al Republicii Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment