Respectăm dreptul cetățenilor de a protesta. Este reacția partidului de guvernământ la anunțul opoziției de a organiza duminică un protest față de scumpirile în lanț din ultima perioadă și față de începerea urmăririi penale pe numele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Potrivit unor comentatori politici, reanimarea opoziției este binevenită pentru că guvernarea devine mai eficientă, dacă are în calitate de adversar politic o opoziție incisivă, notează IPN.
Decizia opoziției de a organiza acțiuni de protest este în beneficiul guvernării, spune comentatorul politic Vlad Țurcanu. Potrivit lui, ideea protestelor ar fi fost inspirată de factori de decizie din Rusia, în timpul recentei vizite a lui Igor Dodon la Moscova.
„De fiecare dată Dodon când vine de la Moscova capătă un plus de curaj. PSRM și celelalte partide care încearcă să se pună în valoare, practic, ajută PAS să se mențină la cote înalte. Pentru că PAS după alegeri s-a pomenit fără adversari, atât de mici și neimportanți erau, iar acum reapar inamicii politici, iar guvernării îi este mai ușor să funcționeze în asemenea condiții”, a spus Vlad Țurcanu în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.
La manifestația opoziției parlamentare de duminică s-ar putea alătura și Partidul Congresul Civic, formațiune care a protestat zilele acestea față de reținerea și suspendarea din funcție a lui Stoianoglo.
„Nu exclud că duminică vom merge la protest, dar decizia urmează a fi luată de Executivul Politic al partidului. S-a produs o fărădelege și o porcărie care a condus la o reacție dură din partea cetățenilor. Guvernarea să nu spere că protestele se vor răsufla atât de ușor. PAS a făcut o prostie mare care poate să-i coste scump și nu doar pe ei, ci pe toată țara. Prin această fărădelege țara este băgată în haos”, a spus reprezentantul Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic, Iurie Munteanu.
De cealaltă parte, reprezentanții puterii spun că respectă decizia opoziției de a organiza acțiuni de protest și se arată convinși că lupta cu corupția demarată de actuala guvernare are susținerea cetățenilor.
„Noi suntem consecvenți ideii de a reforma justiția, de a merge până la capăt cu evaluarea procurorilor și judecătorilor, de asta s-au trezit mai mulți și fac gălăgie. Ei văd că noi avem o susținere și mai mare din partea societății, fiindcă oamenii își doresc reformarea justiției. Vor fi excluși din sistem procurorii și judecătorii care au slujit regimurilor, iar politicienii nu vor mai avea protecție de la ei. Noi respectăm dreptul cetățenilor de a protesta”, a spus deputatul PAS, Petru Frunze.
În același timp, fostul deputat Iurie Reniță spune că nu-l surprinde susținerea PSRM pentru procurorul general suspendat, întrucât Stoianoglo le-ar fi oferit protecție socialiștilor în cei doi ani de mandat.
„Stoianoglo a comis o mare ilegalitate, atunci când, după ce eu am făcut publice secvențele cu „kuliokul”, la 3-4 zile a menționat că secvența este ilegală și nu poate fi examinată, el nu avea dreptul să spună acest lucru, fiindcă nu era procuror de caz. Niciun procuror nu și-ar fi permis să se pronunțe pe un subiect abia apărut și să-l canalizeze pe o linie moartă. În plus, faimosul caz Bahamas, de ce n-a luat atitudine? Fiindcă era vorba de spălare de bani din Rusia și era vizat Dodon și PSRM”, a spus ex-deputatul Iurie Reniță.
Opoziția PCRM-PSRM a anunțat pentru duminică, 10 octombrie, ora 12, un protest în centrul Chișinăului. Potrivit socialiștilor, la acțiunea de protest sunt așteptați reprezentanții tuturor forțelor politice și cei ai societății civile.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul