În contextul deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina din noaptea trecută, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europe solicită cetățenilor Republicii Moldova să nu se deplaseze în țara vecină, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească teritoriul acestui stat imediat, transmite IPN.
MAEIE a dispus în regim de urgență evacuarea membrilor familiilor și personalului neesențial de la ambasada Republicii Moldova la Kiev și consulatul de la Odesa. „Echipa consulară este operațională şi acţionează în direcţia acordării asistenţei şi protecției consulare cetățenilor aflați pe teritoriul Ucrainei”, se arată în mesajul MAEIE.
Ministerul recomandă verificarea cu regularitate a alertelor de călătorie emise de către MAEIE, inclusiv pe canalul Telegram, sau contactarea Ambasadei Republicii Moldova la Kiev, Consulatul Republicii Moldova la Odesa sau Centrul de Apel al MAEIE. Liniile de telefon de urgență ale misiunilor diplomatice sunt active în regim de permanență (24/7): Kiev: +38 068 384 2016 sau la adresa de email: kiev@mfa.gov.md, Odesa: +380 99 242 0835 sau la adresa de email: odesa@mfa.gov.md.
Centrul de apel al MAEIE poate fi contactat la numerele de telefon: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau numărul +373 22 23 20 02 (inclusiv din străinătate), sau email: call.center@mfa.gov.md.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, joi dimineața, o operațiune militară specială în Donabs. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov, Odesa, precum și în estul țării.
- Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați
- Deputatul Radu Marian anunță audieri parlamentare privind situația din domeniul energetic
- ANRE a amânat ședința la care urma să aprobe tarife majorate la gazele naturale
- Planul Gazprom pentru 2025 nu prevede tranzitul prin Ucraina către Europa, surse
- Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024