ALBASAT
Societate

ECW anunță alocarea a încă 1,5 mln dolari pentru a sprijini educația copiilor refugiați

Fondul global al Națiunilor Unite pentru educație în situații de urgență și crize prelungite Education Cannot Wait  (ECW), împreună cu USAID, FCDO/UK și Theirworld, a anunțat o nouă alocare de 1,5 milioane dolari pentru a sprijini copiii refugiați din Ucraina să se integreze în sistemul educație. Grantul vine adițional la o altă alocație nerambursabilă, de 5 milioane dolari, anunțată de ECW în martie, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă.

Războiul pune copiii și adolescenții care trăiesc în Ucraina într-un mare pericol. Potrivit estimărilor recente, aproape 5 milioane de oameni au fugit din Ucraina, iar 7,1 milioane de persoane au fost strămutate. Pentru toți copiii de vârstă școlară din Ucraina educația a fost perturbată de conflict și, conform ultimelor estimări, peste 900 de instituții de învățământ au fost distruse sau avariate în timpul luptelor. Aproape 3,3 milioane de copii de vârstă școlară au nevoie de ajutor umanitar de urgență.

Potrivit rapoartelor recente, aproximativ 400 de mii de persoane au intrat în Moldova, fugind de războiul din Ucraina. În timp ce majoritatea și-au continuat călătoria spre alte țări, Moldova găzduiește la ora actuală aproximativ 100 de mii de refugiați. Printre aceștia se numără aproximativ 50 de mii de copii, dintre care doar 1 800 merg în prezent la școală.

„Copiii refugiați din Ucraina au fugit de un război brutal și au ajuns deposedați și traumatizați în Moldova. Sunt foarte vulnerabili și au nevoie de sprijin imediat. Deși școlile publice sunt deschise copiilor refugiați, ele sunt suprasolicitate, fiind nevoie de servicii urgente de sănătate mintală și psiho-sociale, salubritate și profesori pentru a răspunde afluxului de copii refugiați de vârstă preșcolară și școlară. Cu un răspuns coordonat și comun în Republica Moldova, putem acționa repede și, prin urmare, acționăm acum”, a declarat Yasmine Sherif, directoarea Education Cannot Wait.

Totodată, Maha Damaj, reprezentanta de țară UNICEF în Moldova, a menționat că, împreună cu partenerii, UNICEF lucrează pentru a ajuta copiii refugiați care vin din Ucraina să-și recupereze studiile într-un mediu sigur și încurajator, sprijinindu-le rezistența împotriva traumelor războiului.

Noua alocație ECW va veni în sprijinul cadrului normativ al Guvernului Moldovei care permite includerea copiilor refugiați în sistemul național de învățământ.

În timpul misiunii la nivel înalt, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a anunțat o contribuție suplimentară de 18 milioane dolari la fondul fiduciar global pentru a sprijini în continuare răspunsurile educaționale în țările afectate de criză. Această contribuție face ca SUA să fie al treilea cel mai mare donator la Fondul global al Națiunilor Unite pentru educație în situații de urgență și crize prelungite, după Germania și Marea Britanie.

Related posts

Hotărârea Guvernului privind constituționalitatea Partidului Șor, publicată în Monitorul Oficial

AlbasatTV, Nisporeni

Tâlhărie la Briceni. Trei persoane reținute, între care un minor și o autoritate criminală din Georgia

Albasat

Pro Moldova propune crearea Curții Anticorupție

Albasat

Leave a Comment