ALBASAT
Nisporeni Societate

„Nisporeni respiră”. Ziua mondială fără tutun, marcată de IP Nisporeni printr-o activitate de informare

În contextual marcării Zilei mondiale fără tutun, la Nisporeni s-a desfășurat activitatea cu genericul „Nisporeni respiră”. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul de Poliție Nisporeni și a avut drept scop informarea tinerei generații, astfel ca tinerii să-și formeze un comportament corect și sănătos.

Evenimentului s-au alăturat reprezentanții INSP, Centrul mobil de prevenire și informare, UK Nisporeni, Centrul de sănătate prietenos tinerilor, Centrul de sănătate publică, Biroul de probațiune Nisporeni, reprezentanți ai IGSU, dar și voluntari ai IP Nisporeni.

Prin organizarea evenimentului, oamenii legii și-au propus încurajarea factorilor de decizie de a lua măsuri stricte în privința produselor din tutun și conștientizarea riscurilor la care se expun fumătorii, creșterea gradului de conștientizare privind impactul negativ al tutunului asupra mediului și asupra sănătății, prezentarea problemei deșeurilor de tutun în spațiile publice și comunități.

În contextul Zilei mondiale fără tutun s-a desfășurat și un concurs de desen cu genericul „Nisporeni respiră”. Astfel, câștigători ai concursului au devenit elevii din cadrul instituțiilor: I.P. Gimanziul Ștefan cel Mare or. Nisporeni; I.P.Gimnaziul Alexandru cel Bun com. Vărzărești; I.P. Gimnaziul Marinici; I.P. Gimnaziul Șișcani.

Câștigătorii s-au ales cu diplome din partea autorităților.

IP Nisporeni îndeamnă oamenii să renunțe la tutun pentru sănătatea lor și a planetei și să promoveze un mod sănătos de viață.

Ziua Mondială Fără Tutun este marcată anual la data de 31 mai, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Tutunul ucide peste 8 milioane de oameni în fiecare an și ne distruge mediul înconjurător, dăunând în plus sănătății umane, prin cultivare, producție, distribuție, consum și deșeuri post-consum. 

Related posts

Mirosul îmbietor de cozonac şi pască a învăluit oraşul Nisporeni. Gospodinele pregătesc tradiţionalele bucate pentru Învierea Domnului

Albasat

Programul „Un doctor pentru tine” va fi reluat din februarie

Albasat

Danemarca și-a deschis Ambasadă la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment