81 de ani se împlinesc de la primul val de deportări staliniste. Cu această ocazie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj în care precizează că e de datoria noastră să nu permitem ca acele timpuri să se întoarcă, iar oamenii să sufere din nou, transmite IPN.
Igor Grosu a adresat un mesaj public în care evocă tragedia prin care au trecut zeci de mii de oameni din Basarabia și Bucovina de Nord. „Acești oameni nevinovați au fost pedepsiți pentru că gândeau liber, pentru că s-au opus regulilor regimurilor de atunci”, a nota șeful legislativului.
„Acum înţelegem și mai bine cât de prețioasă este libertatea. E de datoria noastră să nu permitem ca acele timpuri să se întoarcă, iar oamenii să sufere din nou, pentru că sunt altfel. Să păstrăm vie memoria celor nedreptăţiţi și să transmitem această memorie noilor generații”, a mai spus Igor Grosu, citat într-un comunicat de presă.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut primul val de deportări staliniste în Basarabia și Nordul Bucovinei. Circa 30 de mii de persoane din Basarabia și Bucovina de Nord au fost ridicate pe timp de noapte și urcate în vagoane spre Siberia. Ulterior, au fost încă două valuri, în 1949 și 1951.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă