La plaja de la Vadul lui Vodă din municipiul Chișinău a fost depistat vibrionul holeric. Anunțul a fost făcut de către șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, la ședința operativă de la Primărie, transmite IPN.
„În perioada estivală, Centrul de Sănătate Publică Chișinău examinează și preia studii de santinelă referitor la anumite infecții în bazinele acvatice. Vreau să atenționez populația, conform ultimelor probe, la plaja de la Vadul lui Vodă s-a depistat vibrionul de holeră. De aceea îi atenționăm pe cei care fac plajă sau se scaldă, să fie atenți, să asculte de sfatul medicilor. Dacă fac o baie acvatică, să facă duș, dar și să rămână în alertă referitor la posibilele urmări”, a declarat Boris Gîlca.
Potrivit specialiștilor, bacteria în cauză nu provoacă holera, însă poate genera dereglări gastro-intestinale acute. Acest lucru se poate întâmpla dacă apa contaminată ajunge în cavitatea bucală sau nazală. De aceea, scăldatul este interzis, mai ales pentru copii, care cu ușurință pot înghiți apă în timpul scăldatului. Printre simptomele infecției se numără: greață, vomă, diaree.
- Pe 1 ianuarie intră în vigoare noi reguli de intrare pe teritoriul Israelului
- Calea Ferată din Moldova, printre contribuabilii mari pentru anii 2025-2026
- Din 1 ianuarie, Termoelectrica va produce 26% din consumul necesar de energie electrică
- Guvernul pregătește ajutoare de primă necesitate în Zona de Securitate
- Bulgaria promite să ajute Moldova cu gaze, dacă Rusia oprește livrările