ALBASAT
Societate

Procurorii cer să i se aplice lui Igor Dodon toate restricțiile prevăzute de lege

Ex-președintelui Igor Dodon trebuie să i se aplice toate interdicțiile și restricțiile prevăzute de lege, consideră procurorii pe caz, care solicită prelungirea măsurii preventive de arest la domiciliu, transmite IPN.

Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, procurorul Petru Iarmaliuc, a precizat că marți procurorii au prezentat probe suplimentare care confirmă necesitatea de a fi prelungită măsura preventivă, așa cum scrie în lege, adică cu toate interdicțiile. „Legea este egală pentru toți și pentru toți trebuie să fie aplicată, nu selectiv, dar echidistant, imparțial și obiectiv la fiecare caz, așa cum dictează circumstanțele urmăririi penale”, a spus acesta. Instanța a decis să acorde apărării timp pentru a face cunoștință probele prezentate de procurori,  motiv pentru care ședința a fost amânată pentru miercuri.

Petru Iarmaliuc a evitat să spună despre ce probe este vorba, dar a relatat e vorba despre date care vizează alte persoane implicate în cauza penală. Potrivit procurorului, sunt probe suficiente care indică în mod concret necesitatea de prelungire a măsurii preventive.

Lui Igor Dodon îi sunt incriminate mai multe capete de acuzare, printre care corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. Acesta califică dosarul ca fiind unul politic, la comanda președintei Maia Sandu.

Related posts

La scăldat în siguranță. IGSU a lansat campania de prevenire a înecurilor

AlbasatTV, Nisporeni

Ucraina spune că referendumurile rușilor „n-au nicio valoare”: Vom continua să eliberăm teritoriile ocupate

AlbasatTV, Nisporeni

Slujba de Paști și binecuvântarea bucatelor vor avea loc în mod tradițional, secretar Mitropolie

Albasat

Leave a Comment