Membrii Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova au adoptat aseară la Chișinău o declarație în care cer instituțiilor Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova cât mai repede după îndeplinirea celor nouă recomandări transmise de Comisia Europeană în avizul privind acordarea statului de țară candidată, se spune într-un mesaj, difuzat de echipa de comunicare a eurodeputatului Siegfrid Mureșan, transmite IPN.
Declarația a fost adoptată în cadrul celei de-a 12-a reuniunii a Comitetului Parlamentar de Asociere care a avut loc ieri la Chișinău și care a fost co-prezidată de eurodeputatul Siegfried Mureșan, în calitate președinte al Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova.
Demnitarul apreciază că „autoritățile din Republica Moldova au reușit, în pofida situației dificile din Republica Moldova, cauzată de criza energetică și de războiul din Ucraina, să implementeze într-un ritm foarte bun recomandările Comisiei. Acest lucru demonstrează un angajament clar pentru parcursul european al țării”.
În contextul declarației privind negocierea aderării, Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova a solicitat Comisiei să comunice cât de curând posibil eventualele condiții suplimentare necesare pentru deschiderea negocierilor”, a declarat Siegfried Mureșan.
„În al doilea rând, cerem instituțiilor europene să asigure sprijin financiar suplimentar, inclusiv fonduri europene nerambursabile, pentru a susține procesul de aderare al Republicii Moldova, dar și pentru gestionarea crizei energetice. Federația Rusă șantajează încontinuu Republica Moldova cu scumpiri și reduceri ale livrărilor de gaz. Noi trebuie să fim, ca și până acum, alături de autoritățile și cetățenii Republicii Moldova în eforturilor lor de a reduce dependența energetică de Rusia”, a accentuat eurodeputatul.
„Mai cerem, totodată, încheierea unui acord între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind eliminarea tarifelor de roaming. Poziția mea aici este clară: tot ceea ce îi oferim Ucrainei trebuie să-i oferim și Republicii Moldova. Iar dacă UE decide să elimine tarifele de roaming pentru Ucraina, același lucru trebuie să-l facă și în cazul Republicii Moldova.
Nu în ultimul rând, solicităm liberalizarea totală a comerțului și transportului din Moldova în Uniunea Europeană și accelerarea integrării Republicii Moldova în piața unică europeană”, a adăugat eurodeputatul român.
„Declarația pe care am adoptat-o ieri transmite un mesaj clar de susținere a integrării europene a Republicii Moldova, a procesului său de reformare și sprijin în contextul crizei energetice provocate de Rusia. Republica Moldova, stat candidat UE, este membră a familiei noastre europene. Își demonstrează zilnic determinarea de a-și continua parcursul european, în ciuda presiunilor cauzate de războiul Rusiei în Ucraina. Noi, Parlamentul European, vom continua să sprijinim aceste eforturi fiindcă ele aduc beneficii atât cetățenilor din Republica Moldova, cât și cetățenilor tuturor statelor membre ale Uniunii Europene”, a mai spus Siegfried Mureșan.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul