ALBASAT
Societate

Vulcanul Fuego din Guatemala a intrat într-o nouă fază de erupţie

Vulcanul Fuego din Guatemala a început sâmbătă o nouă fază de erupţie, însoţită de explozii, scurgeri de lavă şi nori de cenuşă, au anunţat autorităţile, care însă nu au ordonat deocamdată evacuarea populaţiei, potrivit AFP.

În 2018, o erupţie a vulcanului Fuego, unul dintre cei mai activi din America Centrală, s-a soldat cu 215 morţi, notează Agerpres. „Vulcanul Fuego a înregistrat o creştere a activităţii, care în ultimele minute a intrat într-o fază de erupţie”, a precizat Institutul Naţional de Vulcanologie (Insivumeh) într-un comunicat.

  Erupţia vulcanului de 3.763 de metri înălţime, situat la 35 km sud-vest de capitala Ciudad de Guatemala, generează „explozii constante slabe, moderate şi puternice”, a adăugat institutul. De asemenea, ea provoacă o „fântână incandescentă” de lavă care ajunge la 500 de metri deasupra craterului şi o coloană de cenuşă care se ridică la peste un kilometru de la vârful vulcanului, a precizat Insivumeh.

Până în prezent, nu au fost raportate evacuări în comunităţile din apropierea vulcanului, potrivit unui purtător de cuvânt al Coordonării naţionale pentru gestionarea dezastrelor naturale (Conred), Rodolfo Garcia. La 3 iunie 2018, o erupţie a vulcanului Fuego (în spaniolă „Volcán de Fuego”, „Vulcanul de Foc”) s-a soldat cu 215 morţi şi un număr similar de dispăruţi în comunele din apropierea vulcanului. Alţi doi vulcani sunt, de asemenea, activi în Guatemala: Santiaguito (vest) şi Pacaya, la 20 km sud de capitală.

Related posts

Viorel Morari rămâne în libertate

Albasat

Alerte cu bombă la Aeroport și într-o aeronavă

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 50 de hectare de orz și grâu au ars în raionul Anenii Noi

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment