ALBASAT
Societate

După șase ani de judecată, un ofițer CNA a fost condamnat pentru mită de 100 de mii de euro

Un ofițer al Centrului Național Anticorupție a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru trafic de influență în proporții deosebit de mari. Acesta a pretins, încă în anul 2016, suma de 100 de mii de euro pentru a influența urmărirea penală și a obține o decizie favorabilă în interesul președintelui Federației de Baschet de atunci, transmite IPN.

Procuratura Anticorupție precizează că ofițerul CNA urma să influențeze cauza penală pentru ca președintele Federației de Baschet să nu fie reținut, pentru a nu-i fi sechestrate bunurile și pentru clasarea cauzei penale. Persoana vizată în dosar s-a întâlnit cu ofițerul CNA pe 24 februarie 2016 și a transmis suma pretinsă de 100 de mii de euro.

După ce a transmis banii, președintele Federației de Baschet a fost reținut și menținut în arest preventiv după efectuarea perchezițiilor la domiciliu, oficiu, și în mașină. Ulterior cauza penală în privința persoanei a fost trimisă în judecată.

Persoana care a oferit mita a depus denunț pe 3 iunie 2016. Ofițerul CNA a fost reținut și recunoscut în calitate de bănuit. Măsura preventivă de arest preventiv a fost aplicată și prelungită până la 19 august 2016, atunci când Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a aplicat liberarea provizorie sub control judiciar pe un termen de 30 de zile. Ofițerul a fost suspendat din funcție, iar urmărirea penală a durat trei luni. Dosarul a fost trimis în judecată în septembrie 2016, judecata a durat mai mult de 6 ani.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina. Prin sentința din 19 decembrie 2022, pe lângă pedeapsa cu închisoare, s-a aplicat confiscarea specială, prin încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a sumei de 100 de mii de euro.

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat că astfel se va întâmpla cu fiecare slujitor al legii care va pretinde și va estorca bani pretinzând că poate influența justiția. Potrivit ei, justiția trebuie să fie în slujba cetățenilor, în apărarea lor, trebuie să fie în slujba funcționalității statului, nicidecum în interese corupte personale sau de grup.

Related posts

Cursul valutar oficial la 06.02.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Dorin Recean: Nu voi tolera în Guvern altă agenda decât agenda cetățenilor

AlbasatTV, Nisporeni

Cum luptă statele europene cu valul 2 de coronavirus. Mai multe țări au reinstituit starea de urgență parțială

Albasat

Leave a Comment