La data de 30 ianuarie este marcată Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală. În contextul acestei zile, conducerea Inspectoratului de poliție Nisporeni a desfășurat o ședință împreună cu conducătorii instituțiilor de învățământ din raionul Nisporeni.
Scopul ședinței a fost promovarea ideii de educare și ghidare a copiilor în spiritul păcii, armoniei, solidarității, respectului de sine, toleranței, dialogului și cooperării. În cadrul întrunirii, conducerea Inspectoratului de poliție Nisporeni a reiterat importanța parteneriatului eficient existent dintre polițist și profesor.
Mobilizarea imediată în prevenirea cazurilor oricărei forme de violență atât în cadrul instituției de învâțământ cât și în afara ei, contribuie imperativ în dezvoltarea și creșterea sănătoasă a copilului, au remarcat polițiștii.
La finalul ședinței, conducerea instituției a mulțumit fiecărui conducător al instituției de învățământ și a înmânat diplome de gratitudine în semn de bună conlucrare și susținere a parteneriatului existent. Cei prezenți au concluzionat că mobilizarea în prevenirea flagelului violenței, precum și eradicarea acestuia, duce la creșterea generațiilor bazate pe armonie, solidaritate, respect reciproc, toleranță, dialog și cooperare.














- Ratele oficiale de schimb pentru 18 august 2026
- Explozie în extravilanul localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Poliția suspectează impactul unui aparat de zbor
- SMS-uri false în numele Poliției. Cetățenii sunt îndemnați să nu acceseze linkurile
- Kallas: UE pregătește cel mai mare pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
- Începe perioada electorală pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie

