ALBASAT
Societate

Negocierile de aderare a Moldovei la UE trebuie să înceapă în cursul acestui an, eurodeputat

De îndată ce Republica Moldova va implementa cele nouă recomandări, trebuie să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană, în cursul acestui an. O declarație în acest sens a făcut eurodeputatul Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului European, transmite IPN.

Siegfried Mureșan a menționat că pentru a putea trăi în siguranță în interiorul granițelor Uniunii Europene, este esențial ca în imediata vecinătate să fie state care sunt sigure și stabile. Potrivit lui, Republica Moldova este stat vecin al Uniunii Europene și al Ucrainei. De aceea, o Republică Moldova proeuropeană este bună pentru cetățenii Republicii Moldova, dar este importantă și pentru Uniunea Europeană, și pentru Ucraina.

„Știm că cetățenii Republicii Moldova își doresc integrarea europeană, știm că actualele autorități de la Chișinău – președintă, guvern, majoritate parlamentară – își doresc integrare europeană. Știm și cine nu își dorește acest lucru: Federația Rusă și oligarhii care au fost obișnuiți să controleze mediul de afaceri, scena politică și mass-media în Republica Moldova în ultimii ani. De aceea, ce trebuie să facem? Trebuie să ajutăm Republica Moldova în continuare. În primul rând, trebuie să ajutăm Republica Moldova financiar pentru ca autoritățile să poată ajuta cetățenii și întreprinderile să treacă cu bine peste această perioadă”, a notat eurodeputatul.

Potrivit oficialului, este necesar ca Republicii Moldova să i se spună că, imediat după implementarea celor nouă reforme solicitate de UE, urmează să înceapă negocierile. „De îndată ce aceste nouă reforme sunt implementate, trebuie să începem negocierile de aderare la Uniunea Europeană, în cursul acestui an. Trebuie să liberalizăm comerțul cu Republica Moldova pentru ca Republica Moldova să poată, la fel ca Ucraina, exporta cât mai mult spre noi, să se poată dezvolta economic”, a declarat Siegfried Mureșan.

Eurodeputatul a mai spus că, chiar înainte ca aderarea să devină posibilă, fiindcă este un proces ce va dura câțiva ani, este necesar ca Republica Moldova să fie integrată în Piața Internă Europeană. Aceasta va aduce beneficii pentru oameni.

Related posts

Veteranii de război din Nisporeni sunt în ședință: O întâlnire plină de emoție și determinare (LIVE)

AlbasatTV, Nisporeni

Anatolie Topală: 60% din totalul manualelor școlare vor fi schimbate până în 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Autoritățile medicale din Spania, depășite de situație. Guvernul apelează la armată în lupta cu COVID-19

Albasat

Leave a Comment