Proprietarii de câini, pisici și dihori vor fi obligați să vaccineze animalele contra rabiei, în scopuri profilactice. Guvernul a aprobat o normă sanitar-veterinară care stabilește măsurile de prevenire, combatere, control și eradicare a rabiei la animalele domestice și sălbatice, transmite IPN.
„Rabia este una din cele mai neglijate boli din lume. Colaborarea intersectorială este esențială pentru abordarea și combaterea acestei probleme. În acest scop, au fost elaborate măsuri care vor antrena întreaga societate, astfel încât fiecare cetățean să fie responsabil de sănătatea publică și animală”, a precizat vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare.
În perioada anilor 2012-2021, în Republica Moldova, au fost înregistrate 1 156 de cazuri de rabie la animale sălbatice și domestice. Pe parcursul perioadei de referință, peste 90% de îmbolnăviri au fost depistate la bovine, câini, vulpi și pisici. Până în prezent, pe teritoriul țării au fost depistate 20 de specii de animale pozitive la virusul rabic.
- Reuniune de nivel înalt la Chișinău, cu participarea comisarului UE pentru servicii financiare
- Lituania închide hotarul cu Belarus, din cauza baloanelor care au invadat spațiul aerian
- Doi alpiniști au murit în munții Himalaya
- LIVE Nisporeni: Noi oportunități de finanțare pentru dezvoltarea locală!
- Producția locală de pește va fi triplată până la sfârșitul anului 2028

