ALBASAT
Societate

Ratingul de țară al Franței a fost retrogradat de agenția Fitch

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis, vineri, să retrogradeze, cu o treaptă, ratingul de ţară al Franţei, invocând în special recentele tensiuni sociale care vor afecta capacitatea autorităţilor de a reduce deficitul şi datoria.

Ca urmare a acestei decizii, ratingul Franţei a fost coborât de la „AA”, cu perspectivă negativă, până la „AA minus”, cu perspectivă stabilă, astfel că acum a doua mare economie a zonei euro are acelaşi calificativ cu cel al Irlandei sau Cehiei. Deficitul bugetar prognozat al Franţei pentru acest an şi anul viitor este cu mult peste media ţărilor care beneficiază de un rating de tip „AA”, a informat Fitch, conform AFP, citat de Agerpres.

„Impasul politic şi mişcările sociale uneori violente constituie un risc pentru programul de reforme al preşedintelui Macron şi ar putea crea presiuni în favoarea unei politici bugetare mai expansioniste sau a inversării reformelor precedente”, scrie agenţia de evaluare într-un comunicat de presă.

Guvernul francez şi-a asumat responsabilitatea în favoarea adoptării unei reforme controversate ce vizează majorarea vârstei de pensionare, ocolind votul prin Parlament, ceea ce a a antrenat o înăsprire a protestelor sindicatelor.

După ce a ajuns la 4,7% din PIB în 2022, deficitul public al Franţei ar urma să crească uşor până la 4,9% din PIB în acest an, după care se va reduce progresiv începând din 2024, conform programului de stabilitate bugetară publicat zilele trecute de Guvernul de la Paris, care mizează pe revenire în limitele bugetare ale Pactului de Stabilitate în 2027. În schimb, Fitch se aşteaptă ca Franţa să încheie acest an cu un deficit bugetar de 5% din PIB.

Related posts

Peste 22.800 de noi cazuri de COVID-19 în Marea Britanie, un record după luna ianuarie

Albasat

Director CNAM: Lista medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate se extinde treptat

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.09.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment