ALBASAT
Actualitate Societate

Petru Hadârcă: Rugămintea mea este să se investească mai mult în cultură, educație și medicină

Cooperarea moldo-română în domeniul culturii trebuie să fie o prioritate pentru toate guvernele. De această părere este Petru Hadârcă, actor și regizor, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Cooperarea moldo-română în domeniul culturii, oportunități deschise”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui, integrarea culturală a celor două maluri românești ar trebui să prevaleze. „Eu am tras un semnal de alarmă către toți guvernanții, să lăsăm această abordare că ne integrăm mai întâi economic și apoi cultural. Rugămintea mea este să se investească mai mult în cultură, educație și medicină. Și dacă vor fi investiții la nivelul de întreținere a unui profesor, învățător, medic, artist, atunci, credeți-mă că vom avea mulți bani în a construi și în infrastructură”, a declarat Petru Hadârcă.

În acest context, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău susține că odată ce statul va investi în cultură și nivelul societății va crește. „Atunci când se face bugetul pentru anul viitor, să nu se țină cultura deoparte. Investiți în teatre, în cinematografie, în educație și credeți-mă că noi economic vom crește mult mai mult. Vom avea o societate mult mai educată”, a menționat Petru Hadârcă.

Potrivit actorului, remunerarea oamenilor de artă este una modestă, dar există deschidere de a soluționa aceste probleme. Petru Hadârcă este convins de faptul că România este umăr de nădejde în dezvoltarea domeniului culturii, însă ar trebui să învățăm lecția istoriei.

„Unele așteptări deja au dat rezultate frumoase și cred că și în viitor, dacă nu vom fi repetenți la istorie, vom fi aproape de lumea civilizată. Faptul că am avut politicieni profitori și de aici, și de la București, că noi nici până astăzi nu am rezolvat problema Pactului Ribbentrop-Molotov și că nu suntem alături de țările baltice care deja să sunt și în NATO. Să nu călcăm pe greblă”, a spus actorul.

Dezbaterea publică cu genericul  „Cooperarea moldo-română în domeniul culturii, oportunități deschise”, se desfășoară în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare”, realizat de Agenția de presă IPN cu finanțarea oferită de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Conţinutul acestui material nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Related posts

Mai multe filtre de verificare a solicitanților de compensații, în această iarnă

AlbasatTV, Nisporeni

Alexandru Epureanu a devenit campion al Turciei

Albasat

De la începutul anului, 99 de persoane au beneficiat de protezare dentară gratuită

Albasat

Leave a Comment