Guvernul cunoaște necesitățile cetățenilor și încearcă să ofere asistență în limitele bugetului disponibil. O spune premierul Dorin Recean, după ce ieri zeci de veterani ai războiului de Independență au cerut autorităților ca în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2024 să fie prevăzute fonduri suplimentare destinate alocațiilor combatanților. Dorin Recean spune că în ultimii ani, alocația veteranilor s-a majorat considerabil, notează IPN.
Ieri, zeci de combatanți ai războiului din 1992 au protestat în fața Parlamentului, cerând deputaților să vină cu ajustări la proiectul legii bugetului de stat și să aloce mai mulți bani pentru pensiile și alocațiile veteranilor. Premierul Dorin Recean spune că fondurile bugetului de stat sunt insuficiente pentru a acoperi necesitățile tuturor cetățenilor.
„Nu-i neapărat ca omul să protesteze ca noi să știm că există o necesitate, noi ne străduim să anticipăm lucrurile. Dar eu îmi doresc ca protestele să nu fie politizate. Cu referire la protestul veteranilor, eu știu că noi toți le datorăm veteranilor care au luptat pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova. Din ceea ce avem, încercăm să acoperim aceste necesități. În ultimii doi ani alocația pentru veterani a crescut de la 250 de lei la 1000 de lei. Este suficient? Evident, nu. Dar există constrângeri financiare. Noi conștientizăm că există necesitate de asistență, dar la fel este nevoie să asistăm și business-ul, ca să se dezvolte și să deschidă locuri de muncă, ca să crească alocările la impozite, din care ulterior să plătești aceste servicii sociale”, a spus Dorin Recean în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.
În altă ordine de idei, premierul spune că starea de urgență ar putea să nu mai fie prelungită. Potrivit lui Dorin Recean, posturilor TV cărora le-a fost suspendată licența, le va fi interzis să-și reia activitatea și după expirarea stării de urgență.
„Guvernul a pregătit și a adoptat mai multe pachete legislative care să permită Executivului să gestioneze astfel de situații în afara stării de urgență. Prin urmare, cele 12 televiziuni care sunt despre propagandă și manipulare, despre deservirea unor grupări criminale nu vor putea să emită. Chiar dacă se termină starea de urgență, cele 12 canale nu vor putea să activeze. Vor fi luate decizii care sunt în afara mandatului stării de urgență”, a mai spus prim-ministrul Republicii Moldova.
Republica Moldova se află în stare de urgență de la izbucnirea războiului din Ucraina. Ultima oară starea de urgență a fost prelungită la 1 decembrie pentru o perioadă de 30 de zile.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie