Hackathonul Parteneriatului Estic Civic Tech 2024 organizat de proiectul Facilitatea pentru Societatea Civilă a Parteneriatului Estic la Chișinău în perioada 26-28 ianuarie s-a încheieat cu succes. Acest eveniment vibrant a reunit peste 60 de activiști ai societății civile, dezvoltatori, designeri și experți IT din Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Participanții, grupați în 15 echipe au lucrat la dezvoltarea soluțiilor tehnologice civice, care abordează problemele societății și contribuie la transparență, responsabilitate și îmbunătățirea serviciilor publice în țările Parteneriatului Estic.
Adam Grodzicki, Șef Adjunct al Secției Operațiuni în cadrul Delegației UE în Republica Moldova a salutat prezența participanților, exprimându-și recunoștința pentru contribuțiile lor valoroase: „Sunt încântat să văd diverse și multidimensionale soluții tehnologice civice prezentate la acest Hackathon. Aceste idei nu numai că demonstrează diversitatea problemelor din țările Parteneriatului Estic, ci servesc și ca barometru social, reflectând sugestiile cetățenilor cu privire la modul de a contribui la rezolvarea acestora”.
Adam Grodzicki și-a exprimat optimismul în vederea potențialului Hackathonului de a fi un catalizator pentru schimbări positive, precum permiterea cetățenilor să urmărească activitățile parlamentare și cheltuielile bugetare și facilitarea accesului la serviciile publice.
Hackathon a prezentat un spectru larg de soluții tehnologice civice, inclusiv o hartă a accesibilității și o platformă de raportare de mediu, o aplicație de vizualizare a bugetului și instrumente de urmărire a activității parlamentare, o aplicație pentru tinerii alegători.
Îndeosebi, trei proiecte din Moldova s-au axat pe un registru al produselor open-source, monitorizarea achizițiilor publice de valoare mica și un ghid digital inovator pentru turiștii care explorează Moldova rurală.
Manifestând admiraţie pentru dedicația participanţilor, Adam Grodzicki a menționat că: „Energia și devotamentul vostru sunt într-adevăr motivaționale. Știu că majoritatea dintre voi activați ori studiați cu normă întreagă, unii chiar faceți ambele în paralel, și rămâneți încă atât de implicați în viața comunităților și țărilor voastre”.
După trei zile intense de lucru cu mentorii, masterclass-uri, activități practice pentru a realiza prototipuri de soluții digitale, pe 28 ianuarie Hackathonul a culminat cu nominalizarea celor mai promițătoare prototipuri pentru premiul Civic Tech al Parteneriatului Estic, prin care Uniunea Europeană susține pe deplin dezvoltarea și lansarea celor mai bune soluții propuse de participanții Hackathon. Cinci candidați vor concura acum pentru o finanțare medie de 10 000 EUR din partea UE, care îi va ajuta să își pună în practică soluțiile digitale:
- MigrantMate: portalul digital unic pentru refugiații din trei regiuni armene.
- Youth Link: agregator al oportunităților de voluntariat pentru tinerii azeri.
- SnapMap: hartă interactivă pentru raportarea spațiilor publice poluate din Georgia.
- IntegrityLens: Analiza bazată pe IA a fotografiilor reprezentanților guvernamentali și a persoanelor expuse politic în Georgia.
- VillageTravel Bot: bot ghid pentru turiştii din Moldova rurală.
Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii martie 2024.