Poșta Moldovei, la inițiativa Ambasadei Chinei, lansează în premieră o emisiune poștală dedicată zodiacului chinezesc, alcătuită dintr-un timbru și un plic. Grafica timbrului ilustrează simbolul semnului zodiacal al anului 2024 – dragonul. Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Moldova, Yan Wenbin, a menționat la eveniment prietenia, înțelegerea reciprocă și schimbul cultural dintre cele două țări, spunând că acestea au atins un nou nivel, transmite IPN.
Ambasadorul a declarat că Festivalul primăverii și zodiacul chinezesc sunt elementele distincte ale culturii străvechi și obiceiurilor populare unice din China. „Fiecare an simbolizează unul dintre cele 12 animale zodiacale, care formează un ciclu continuu de 12 ani și care reflectă pe deplin aspirațiile oamenilor pentru o viață minunată și dorința de a trăi în armonie cu natura. Conform calendarului lunar, 2024 este Anul dragonului”, a subliniat diplomatul.
Dragonul simbolizează bunăstarea, puterea, încrederea, veselia, energia și prosperitatea. „Timbrele poștale, elaborate de partea moldovenească, transmit perfect imaginea și semnificația dragonului. Sunt convins că prima cooperare de acest fel dintre Ambasada Chinei și partenerii moldoveni este foarte reușită, deschizând o altă fereastră pentru ca poporul moldovenesc să înțeleagă China. Și sper că această cooperare va putea continua și în viitorˮ, a mai spus diplomatul.
Violeta Cojocaru, administrator interimar al întreprinderii de stat „Poșta Moldoveiˮ, a precizat că marca poștală este emisă într-un tiraj de 25 000 de exemplare, cu valoarea nominală de 12 lei. Imaginea dragonului este realizată de pictorul Vladimir Melnic. În țări precum Franța, Ungaria, Polonia, Estonia au mai fost emise mărci poștale dedicate zodiacului chinezesc. Republica Moldova este la o primă experiență de acest fel, dar își propune să continue și cu celelalte semne zodiacale, a spus Violeta Cojocaru.
Prezentă la eveniment, secretarul de stat al Ministerului Dezvoltări Economice și Digitalizării, Cristina Ceban, a remarcat că emisiunea de mărci poștale are o valoare deosebită, consolidează relațiile de prietenie dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză.
„Trebuie să promovăm această frumoasă tradiție de colectare de mărci, de scriere a istoriei unei țări, deoarece consider că emisia acestor mărci poștale este scrierea unei istorii, este o carte în care fiecare filă ne arată ce evenimente s-au produs în fiecare anˮ, a spus directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.
Secretarul general al Ministerului Culturii, Ana Varzari, a spus că acest eveniment, cu siguranță, va deschide generos ușile pentru toți doritorii de a cunoaște istoria și cultura Chinei, o țară „cu care ne leagă o strânsă prietenie, relații economice puternice și cu care ne dorim să consolidăm cooperarea și în domeniul culturii.
Pictorul Vladimir Melnic, care a creat imaginea emisiunii poștale, a spus că această lucrare este construită pe simbolism. Plicul conține imaginea unei crenguțe de sakura în floare, lanterna roșie chinezească și dragonul roșu.
- Premierul Dorin Recean: Avem de confruntat o iarnă foarte grea
- Militarii moldoveni vor defila la parada de la Bucureşti, pe 1 decembrie
- A început testarea tematică la două discipline. Urmează tezele semestriale
- Peste 1000 de familii și-au procurat locuințe prin programul „Prima Casă Plus”
- Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați