Termenul de privatizare pentru locuințele pasibile de privatizare, care expiră pe 31 mai 2024, se propune a fi extins până în decembrie 2025. O prevedere în acest sens se conține într-un proiect de lege avizat de către Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, transmite IPN.
În cadrul ședinței de miercuri a Comisiei a fost prezentată inițiativa legislativă a deputaților Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, prin care s-a propus prelungirea acestui termen până pe 31 mai 2026. Deputata Inga Sibova a declarat că proiectul vine în contextul multiplelor solicitări din partea cetățenilor care nu au reușit să-și privatizeze locuințele.
Proiectul a fost avizat cu propunerea să fie comasat cu inițiativa legislativă a deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Vasile Grădinaru, care de asemenea propune prelungirea termenului de privatizare, însă până în decembrie 2025. El a argumentat necesitatea de a prelungi pe motiv că există litigii care urmează a fi examinate de instanța de judecată și pentru că există circa 9 000 de locuințe pasibile pentru privatizare, cele mai multe fiind în municipiul Chișinău.
Inițiativa legislativă urmează să fie propusă plenului Parlamentului pentru examinare.
- La Bruxelles are loc cea de-a 10-a reuniune a Consiliului de Asociere Moldova-UE
- LIVE | Gala laureaților Festivalului „Maria Drăgan”, alături de Orchestra „Mugurel”, condusă de Ion Dascăl
- LIVE | Festivalul-concurs național „Maria Drăgan”, ediția a VIII-a, la Nisporeni
- Pasiune și vocație la catedră: Dascălii din raionul Nisporeni, omagiați de Ziua Lucrătorului din Învățământ
- Ziua Națională a Vinului, marcată la Chișinău cu un record Guinness

