ALBASAT
Actualitate Societate

Lituanienii, nemulțumiți că pensia medie de bătrânețe în 2024 va fi de doar 637 de euro

În timp ce în Republica Moldova se estimează că pensia medie în anul 2024 va fi de 3 965 de lei (mai puțin de 210 euro, conform actualelor cotații la BNM), pensionarii lituanieni își critică autoritățile pentru că nu le pot asigura venituri mai mari de 637 de euro, relatează IPN cu referință la Delfi.

Chiar dacă ambele state au obținut independența în aceleași condiții după destrămarea URSS, diferențele se atestă și în detașarea balticilor de moldoveni pe planul solicitării unei vieți mai bune de la guvernanți. Recent, la Vilnius, pensionarii conduși inclusiv de Asociația Lituaniană a Persoanelor în Vârstă au cerut o redistribuire a finanțelor gestionate de SoDra (autoritatea națională în asigurarea socială) în valoare de 3 miliarde de euro, prin majorarea pensiilor minime.

„Lituania alocă 6-7 la sută din PIB pentru pensii, iar UE – 12 la sută. De ce?“, au vrut să afle manifestanții.

Unul dintre organizatorii evenimentului, președintele Asociației Persoanelor în Vârstă, Kestutis Makaravičius, a spus că instituțiile statului nu și-au respectat promisiunile – să ofere persoanelor în vârstă „o bătrânețe demnă”. „Încercăm să punem presiune pe instituțiile guvernamentale care ar trebui să aibă grijă de bunăstarea oamenilor. Dar nu vedem rezultate tangibile. Și când am cerut Băncii Lituaniei cel puțin o dovadă că instituția are grijă de oameni, ei nu au putut să numească barem una. Iată ce fel de instituție încasează salarii, dar nu arată niciun rezultat”, a comentat el în fața mulțimii adunate la parlament.

Unul dintre consilierii președintelui Lituaniei prezent la miting a spus că șeful statului, Ghitanas Nauseda, a făcut eforturi și continuă să obțină creșterea mai rapidă a pensiilor. Potrivit lui, oficiul prezidențial susține propunerile formulate de manifestanți în acest sens.

Related posts

Консульский отдел посольства Румынии в Кишиневе постепенно возобновит свою деятельность

Albasat

Boris Gîlca: La nivel național avem peste 1000 de cazuri de gripă

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul „Educație pentru Socializare Juridică” a revenit în instituțiile de învățământ din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment