Cabinetul de miniștri din România a aprobat o investiție de peste 5 miliarde de euro pentru autostrada Târgu-Neamț – Iași – Ungheni. Premierul român, Marcel Ciolacu, a menționat că peste 88 de kilometri de autostradă vor fi gata în trei ani, transmite IPN.
„Este o investiție de peste 5 miliarde de euro, finanțată mai ales din fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027”, a declarat Marcel Ciolacu.
Potrivit hotărârii, au fost aprobate și indicatoarele aferente obiectivului de investiţii. Actul normativ stabilește condițiile tehnico-economice și asigură fondurile necesare pentru începerea lucrărilor de construcție a autostrăzii.
Autostrada Târgu-Neamț – Iași – Ungheni este parte din A8 – Autostrada „Unirii”.
- Benzina și motorina se scumpesc pentru a treia zi consecutiv
- Peste 20 de mii de cetățeni ruși au trecut frontiera cu Georgia într-o singură zi
- Atacurile rusești asupra Kievului s-au soldat cu 12 morți și 34 de răniți
- Sergiu Gurduza, numit ambasador în Portugalia. Mihai Mîțu va reprezenta Moldova și în Serbia și Muntenegru
- Societatea civilă cere amânarea ajustării prețurilor și suspendarea TVA la gaze

