Peste 2000 de șoferi au fost documentați de poliție, în weekend, pentru depășirea regimului de viteză stabilit pe sectorul de drum. 23 de conducători auto au fost înlăturați de la volanul vehiculului, fiind depistați în stare de ebrietate alcoolică și narcotică. În total, numărul celor care au încălcatregulile de circulație, în zilele de odihnă, depășește 3 500, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției precizează căaproape 700 de șoferi nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele roșii ale semafoarelor, iar aproape 60 conduceau fără centură de siguranță.
563 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise și 98 conduceau vehiculul fără revizie tehnică și poliță de asigurare de răspundere civilă auto.
Peste o sută de șoferi nu au acordat prioritatea legală a pietonilor, iar 30 au fost sancționați pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.
Inspectorii de patrulare au intervenit în 237 de cazuri, solicitări parvenite la Serviciul Unic.
- Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în vechimea pentru pensie
- Ucraina simplifică obținerea cetățeniei pentru etnicii ucraineni din Republica Moldova
- LIVE 🔴 Transmisiune directă de la ședința Consiliului orășenesc Nisporeni
- Rezultate preliminare BAC 2026 la Nisporeni: rata de promovare a crescut la 86,91%, iar 31 de absolvenți au obținut nota 10 din oficiu
- Un tânăr de 18 ani a murit înecat la Soltănești, Nisporeni. Salvatorii lansează un apel către populație

