Cetățenii moldoveni care muncesc sau au muncit în provincia Quebec din Canada vor putea beneficia de pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate sau de urmaș, precum și de prestații sociale în cazul producerii unui accident la locul de muncă. Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri semnarea Acordului bilateral în domeniul securității sociale, transmite IPN.
Ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, a menționat că documentul este necesar deoarece Quebec are un sistem de pensii propriu și autonom, diferit de cel federal al Canadei, ceea ce impune semnarea unui acord separat.
„Acordul va permite stabilirea și plata pensiei pentru limită de vârstă, a pensiei de dizabilitate, a pensiei de urmaș, dar și multe alte prestații sociale care țin de accidente de muncă sau boli profesionale”, a precizat Natalia Plugaru.
Documentul prevede, de asemenea, recunoașterea perioadelor de muncă realizate în ambele state, astfel încât anii lucrați în Moldova și în Quebec să fie cumulați la calcularea drepturilor de pensie.
Ministra a menționat că în provincia Quebec locuiesc și muncesc aproximativ 15 mii de cetățeni moldoveni, care vor putea beneficia direct de prevederile noului acord. Acesta se va adăuga listei acordurilor similare pe care Moldova le are deja cu circa 20 de alte state.

