ALBASAT

Trei tinere din Nisporeni, pe podium la „Chantons, amis!”

ActualitateNisporeni

Trei tinere talentate din Nisporeni au obținut rezultate remarcabile în cadrul Festivalului – Concurs Internațional de Muzică Francofonă „Chantons, amis!”, demonstrând nivelul înalt de pregătire artistică și pasiunea pentru muzică.

La categoria de vârstă 6–11 ani, Jeverdan Dorina a fost distinsă cu Grand Prix, cea mai înaltă distincție a competiției, iar Damian Mirela a obținut Locul I, în urma unei evoluții apreciate de juriu.

În categoria 18–25 ani, Daniela Cataraga a fost premiată cu Locul II, evidențiindu-se prin interpretare și expresivitate artistică.

Festivalul a reunit participanți din mai multe țări, oferind o platformă importantă pentru afirmarea tinerelor talente și promovarea muzicii francofone. Rezultatele obținute reflectă munca susținută, perseverența și implicarea acestora în dezvoltarea lor artistică.

Performanțele celor trei tinere aduc un plus de imagine comunității din Nisporeni și confirmă potențialul artistic al noii generații.