ALBASAT

Noul model al permisului de conducere este aproape imposibil de falsificat, director ASP

ActualitateDiverseSocietate

Noul model al permisului de conducere este aproape imposibil de falsificat. Asigurările sunt date de directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Potrivit oficialului, documentul include zeci de noi elemente de securitate și un cod QR care permite verificarea rapidă a informațiilor despre șofer și statutul permisului, transmite IPN.

Șeful ASP a menționat că o mare parte dintre elementele utilizate în vechiul model al permiselor de conducere sunt deja depășite din punct de vedere tehnologic. „Permisele vechi au fost produse ca plastic cu tehnologia și designul de acum 9 ani. Avem aproape 2,3 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova care au dreptul să șofeze, de la motocicletă, până la camioane și troleibuze”, a spus șeful ASP în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Oficialul a precizat că necesitatea sporirii nivelului de securitate vine pe fondul numeroaselor tentative de falsificare a permiselor de conducere, în special pentru utilizarea acestora peste hotare.

„Noi suntem o populație foarte mobilă, inclusiv peste hotare. Cele mai multe tentative de fals sunt pe permisele de conducere, nu pe pașaport sau pe cardul de identitate. Cardul de identitate e valabil doar pe teritoriul țării unde locuiești. Permisul este cel mai solicitat document în cazul angajării peste hotare. De aceea, noi am plasat pe verso permisului un QR cod care citește integral informația, categoria, restricțiile. Poți să ai permis, dar el să fie suspendat. Iată aceste lucruri sunt arătate când permisul este scanat”, a explicat Mircea Eșanu.

Potrivit șefului ASP, permisele aflate în prezent în circulație vor rămâne valabile până la expirarea termenului înscris pe document. Totodată, tariful pentru perfectarea unui nou permis în termen de 20 de zile lucrătoare va crește de la 420 la 440 de lei.