Patru aparate de zbor fără pilot au pătruns neautorizat în spațiul aerian național în joi noaptea și vineri dimineața. Unul dintre ele a survolat teritoriul țării de două ori, la un interval de câteva minute. Potrivit Ministerului Apărării, incidentele au avut loc în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, transmite IPN.
Ministerul Apărării menționează că primul obiect aerian a fost detectat la ora 23:02, intrând în spațiul aerian din direcția localității Timcovo, regiunea Odesa, spre Ivanovca. Acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova la ora 23:20, îndreptându-se spre localitatea Bronit, din regiunea Moghiliov-Podolsk, Ucraina.
Cel de-al doilea aparat de zbor fără pilot a fost înregistrat la ora 03:37, pe direcția Starocazacie, Ucraina-Tudora, Republica Moldova. Un minut mai târziu, la ora 03:38, acesta a părăsit spațiul aerian național pe aceeași traiectorie. La scurt timp, a fost semnalată o altă survolare neautorizată, la ora 03:46, când un obiect aerian a pătruns din direcția Moghiliov-Podolsk spre Otaci. La ora 03:48, acesta a părăsit spațiul aerian național prin zona localității Hădărăuți, raionul Ocnița.
Ulterior, la ora 05:59, o a patra dronă a pătruns în spațiul aerian național din direcția localității Starocazacie, Ucraina, spre Căplani, părăsindu-l un minut mai târziu prin zona localității Olănești. Aparatul a revenit la ora 06:09, survolând localitatea Purcari, raionul Ștefan Vodă, și a părăsit din nou spațiul aerian un minut mai târziu, prin zona localității Dnestrovsc, spre Ucraina.
- Integrarea europeană și dezvoltarea economică locală (Emisiune TV)
- Moldova analizează noi oportunități de aprovizionare cu gaze din SUA, Vlad Kulminski
- BNM: Piața asigurărilor a crescut cu circa 12% în primul semestru
- Începe conectarea grădinițelor din Bălți la sistemul de încălzire
- Patru drone au pătruns ilegal în spațiul aerian al Moldovei. Una dintre ele a survolat țara de două ori

