ALBASAT
Societate

135 de persoane cu COVID-19 se tratează la domiciliu

135 de persoane confirmate cu COVID-19 se tratează la domiciliu. Este vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care au forme ușoare de îmbolnăvire și care nu suferă de maladii concomitente. Informațiile au fost prezentate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale marți, 14 aprilie, după ședința Punctului Național Focal, transmite IPN.

Tatiana Zatîc, șef de Direcție pentru asistența medicală primară, a declarat că asistența medicală primară a fost implicată în tratamentul la domiciliu al pacienților cu COVID-19 începând cu data de 10 aprilie. Medicii de familie sunt cei care selectează pacienții care pot fi tratați la domiciliu, fiind analizate simptomele. Medicul discută la telefon datele clinice și epidemiologice. În baza simptomelor, cum ar fi tuse, febră, encefale, se stabilește diagnosticul la domiciliu, fără ca persoana să vină în instituția medicală și fără a i se face testul la COVID-19.

Șefa Direcției a mai spus că aceste persoane se regăsesc în raportarea pe țară cu privire la numărul de cazuri confirmate. Potrivit ei, tratamentul la domiciliu pentru persoanele cu forme ușoare de îmbolnăvire este o practică internațională. În această categorie nu se pot regăsi copiii, gravidele, persoanele trecute de 60 de ani, precum și cele care suferă de diabet zaharat, boli cardiace și renale etc.

Ministra Viorica Dumbrăveanu a declarat că 188 de pacienți cu COVID-19 se află în stare gravă. 17 persoane, care sunt internate la Spitalul Clinic Republican și la Institutul de Medicină Urgentă, sunt intubate. Totodată, până în prezent, 134 de persoane confirmate cu COVID-19 au fost tratate.

Începând cu data de 17 martie și până pe 15 mai, în Republica Moldova este declarată stare de urgență. Bilanțul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus în Republica Moldova a depășit 1700. Printre cele 36 de persoane răpuse de COVID-19 se numără și trei medici.

Related posts

Decât să-şi asume răspunderea, mai bine să plece acest guvern, opinie

Albasat

Cursul valutar oficial la 26.11.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova va prelua expertiza Ucrainei privind importul de gaze

Albasat

Leave a Comment