ALBASAT
Societate

164 de cazuri noi de COVID-19. Cinci sunt de import

Pe parcursul zile de miercuri, 22 aprilie, specialiștii au procesat 696 de probe, iar ca urmare s-au confirmat 164 de cazuri noi de infectare cu noul tip de coronavirus. Dintre acestea, cinci sunt de import – unul din Polonia, iar altele patru din Federația Rusă. Celelalte sunt cu transmitere locală. Informațiile au fost prezentate după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, transmite IPN.

Ministra sănătăţii, muncii şi protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în municipiul Chișinău. Potrivit ei, nu este vorba despre un focar, ci de infectarea populației. Și în acest context populației îi este recomandat să respecte cu strictețe măsurile impuse.

Totodată, din cazurile confirmate astăzi, 17 sunt în regiunea transnistreană, iar 16 sunt în raionul Ștefan Vodă. În acest raion are loc testarea masivă, inclusiv a personalului merical, ca urmare a instituirii regimului de carantină. Ministerul planifică reluarea activității instituției medicale în zilele următoare. La Edineț au fost confirmate 13 cazuri noi și aici este vorba despre Centrul de plasament pentru persoane cu dizabilități mintale.

Ministra a menționat că în următoarele două zile va avea loc o testare masivă, mai ales în zonele unde există focare.

Președintele Igor Dodon a declarat că autorităţile elaborează un program care specifică etapele de ieşire din criză, revenirea la unele activități care au fost anterior stopate. Prima relansare a activității va avea loc pe 27 aprilie, iar ulterior, în funcție de evoluția situației, pe 15 mai, 1 iunie etc. Șeful statului a precizat că nu este vorba despre o relaxare, dar revenirea unor sectoare la activitatea normală. Dacă numărul cazurilor de infectare va crește, iarăși vor fi impuse restricții.

În Republica Moldova, începând cu data de 17 martie și până pe 15 mai este instituită stare de urgență. Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 2778, iar numărul de decese asociate noului tip de coronavirus la 75.

560 de pacienți confirmați cu COVID-19 s-au tratat.

Related posts

Mâine la Nisporeni: cupa primarului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Escrocherie cu modificarea datelor din buletinele de identitate provizorii

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul inițiază eliberarea grâului alimentar din rezervele de stat

Albasat

Leave a Comment