ALBASAT
Actualitate Societate

225 de incidente electorale, raportate de IGP pentru ziua de duminică

Turul al II-lea al alegerilor prezidențiale s-a desfășurat într-o manieră liberă, fără incidente majore. Totuși, poliția a comunicat în jur de 225 de incidente, printre care și fotografierea buletinului de vot sau transportarea organizată a alegătorilor. Pentru prima dată, în aceste alegeri prezidențiale autoritățile s-au confruntat cu alerte false cu bombă la mai multe secții de votare și podul peste Nistru de la Râbnița spre Rezina. Declarații în acest sens a făcut astăzi președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, transmite IPN.

Angelica Caraman a precizat că cele mai multe cazuri – 76 la număr – au vizat fotografierea buletinului de vot, iar ca urmare au fost întocmite 31 de procese-verbale. În 30 de cazuri a fost constatată agitația electorală interzisă, iar în 26 de cazuri există bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor. Potrivit șefei CEC, au fost înregistrate cel puțin 24 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor. La fel, au fost cazuri de încălcare a dreptului la vot, cazuri de deteriorare a buletinului de vot, cazuri de afișaj electoral neautorizat etc.

„Au fost și alte incidente. La Călărași o ștampilă a fost deteriorată, la Bălți a fost pierdută o ștampilă, iar la o secție de votare din Anenii Noi a fost constatată lipsa unei ștampile. În acest sens au fost anunțate organele de drept. De asemenea, alte peste 40 de cazuri documentate au vizat alte încălcări ale procesului electoral. Menționăm și cazurile cu alarme false privind minarea unor secții de votare din țară și de peste hotare, precum și a podului peste Nistru de la Râbnița spre Rezina. Pentru prima dată au fost astfel de situații”, a mai spus Angelica Caraman.

Conform datelor preliminare prezentate de CEC, pentru Maia Sandu au votat peste 930 de mii de alegători sau 55,41%, iar pentru Alexandr Stoianoglo au votat peste 748 de mii de alegători, ceea ce reprezintă 44,59%. Codul Electoral prevede că este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în al doilea tur de scrutin.

Related posts

Национальные выпускные экзамены 2020 года аннулированы

Albasat

Papa Francisc şi-a serbat onomastica alături de oamenii fără adăpost şi nevoiaşi

Albasat

Marșul Solidarității a cerut ratificarea Convenției de la Istanbul

Albasat

Leave a Comment