ALBASAT
Fără categorie

VIDEO. Momentul în care o tornadă neobişnuită lovește o comunitate din statul mexican Sinaloa

O tornadă a surprins miercuri o comunitate din Navolato, în statul mexican Sinaloa, în nord-vestul ţării, fără să fie raportate deocamdată victime sau pagube materiale, informează autorităţile citate de EFE, transmite Agerpres.

Manuel Ortiz Acosta, expert la Confederaţia Asociaţiilor Agricole din Sinaloa, a declarat EFE că tornada a atras atenţia fiind vorba de un fenomen anormal provocat probabil de schimbările climatice.

Tornada care s-a format în apropiere de comunitatea Balbuena, în municipiul Navolato, a răvăşit o suprafaţă de aproape un kilometru şi a ridicat în aer ţigle de acoperişuri, copaci şi gunoaie.

Deocamdată nu a fost raportată rănirea niciunei persoane şi nici pagube materiale însemnate, potrivit autorităţilor.

Între 2012 şi 2017 s-au înregistrat fenomene similare la Navolato, iar în 2015 la Guasave, care au provocat pagube materiale minime şi câteva accidentări uşoare.

Statul Sinaloa a fost afectat în ultimele zile de ploi provocate de depresiunea tropicală 19-E care a provocat trei morţi, trei dispăruţi şi a afectat aproape 3.000 de persoane.

Related posts

Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor

AlbasatTV, Nisporeni

Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori

AlbasatTV, Nisporeni

În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric

AlbasatTV, Nisporeni

BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 29.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

AlbasatTV, Nisporeni

Inundații în 17 localități din România. Cod portocaliu și galben în câteva județe

AlbasatTV, Nisporeni

Noi reguli pentru creșterea porcilor

AlbasatTV, Nisporeni

În Moldova va fi creată e-Arhiva, care va înlocui documentele pe hârtie cu cele digitale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное

VIDEO. Momentul în care o tornadă neobişnuită lovește o comunitate din statul mexican Sinaloa

O tornadă a surprins miercuri o comunitate din Navolato, în statul mexican Sinaloa, în nord-vestul ţării, fără să fie raportate deocamdată victime sau pagube materiale, informează autorităţile citate de EFE, transmite Agerpres.

Manuel Ortiz Acosta, expert la Confederaţia Asociaţiilor Agricole din Sinaloa, a declarat EFE că tornada a atras atenţia fiind vorba de un fenomen anormal provocat probabil de schimbările climatice.

Tornada care s-a format în apropiere de comunitatea Balbuena, în municipiul Navolato, a răvăşit o suprafaţă de aproape un kilometru şi a ridicat în aer ţigle de acoperişuri, copaci şi gunoaie.

Deocamdată nu a fost raportată rănirea niciunei persoane şi nici pagube materiale însemnate, potrivit autorităţilor.

Între 2012 şi 2017 s-au înregistrat fenomene similare la Navolato, iar în 2015 la Guasave, care au provocat pagube materiale minime şi câteva accidentări uşoare.

Statul Sinaloa a fost afectat în ultimele zile de ploi provocate de depresiunea tropicală 19-E care a provocat trei morţi, trei dispăruţi şi a afectat aproape 3.000 de persoane.

Urmăreşte-ne şi pe  https://www.albasat.net

Leave a Comment