Instituțiile de învățământ din Republica Moldova vor primi 57 de microbuze noi pentru transportarea elevilor. Vehiculele au fost achiziționate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, iar primele 38 de unități au fost transmise vineri. 19 microbuze urmează să fie distribuite ulterior. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, investiția este destinată modernizării transportului școlar și asigurării accesului elevilor la instituțiile de învățământ, transmite IPN.
Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat în cadrul evenimentului de transmitere a microbuzelor că este al treilea an consecutiv în care autoritățile procură mijloace noi de transport pentru sistemul educațional. Potrivit acestuia, noile unități urmează să fie utilizate inclusiv în contextul procesului de consolidare a rețelei școlare.
Dan Perciun a precizat că, începând cu luna septembrie, peste o mie de elevi vor fi transportați către alte instituții de învățământ decât cele în care și-au făcut studiile până în prezent. Ministrul a menționat că asigurarea transportului, alături de indemnizația lunară de o mie de lei, acordată timp de doi ani, face parte din măsurile prin care autoritățile încearcă să faciliteze tranziția elevilor afectați de reorganizarea rețelei școlare.
Totodată, ministrul a declarat că transportul copiilor reprezintă una dintre principalele preocupări exprimate de părinți în discuțiile privind consolidarea rețelei școlare. Potrivit acestuia, autoritățile intenționează să continue achizițiile și anul viitor.
Șeful Direcției învățământ Cimișlia, Vasile Surdu, a menționat importanța mijloacelor de transport pentru deplasarea în siguranță a copiilor către instituțiile de învățământ. La rândul său, șefa Direcției educație din Căușeni, Tatiana Cucu, a declarat că microbuzele sunt necesare în special școlilor din comunități și le oferă elevilor posibilitatea să ajungă în siguranță la instituțiile de învățământ, indiferent de localitatea în care locuiesc.
Noile microbuze sunt dotate cu centuri individuale de siguranță și sisteme GPS, iar traseele acestora pot fi urmărite printr-un sistem național de monitorizare. Conform regulamentului privind transportarea elevilor, în vehicul urmează să fie prezent și un supraveghetor care să aibă grijă de copii pe durata deplasării.

