ALBASAT

Președintele Franței face apel la calm după ce protestele violente din ultimele zile

ActualitateInternațional

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut apel la calm și ordine, după ce protestele antiguvernamentale din țară au degenerat în violențe și jafuri. Într-un discurs adresat națiunii, liderul francez a condamnat aceste acte, subliniind că nimic nu le poate justifica, și a avertizat că vinovații vor fi trași la răspundere, transmite IPN.

Emmanuel Macron a afirmat că nemulțumirile sutelor de mii de manifestanți trebuie ascultate, avertizând însă că violențele îi împiedică pe cei care protestează pașnic să își facă auzită vocea. Liderul francez a acuzat grupuri radicale de incendierea primăriei din Limoges și a unui centru de informare turistică din Lyon, precum și de vandalizarea primăriei din Marsilia și a reședinței prefectului din Bordeaux.

De asemenea, președintele francez a condamnat jefuirea unor magazine de către manifestanți mascați. Liderul francez a afirmat că problemele tinerilor reprezintă o prioritate a angajamentului său politic de peste 10 ani. El a menționat că ministrul educației a lansat o platformă pe care elevii, studenții și profesorii să vină cu propuneri, iar consultările cu aceștia vor continua. De altfel, prim-ministrul Sébastien Lecornu va organiza săptămâna aceasta discuții cu reprezentanții tinerilor, ai sistemului de învățământ și ai organizațiilor patronale și sindicale.

În același timp, liderul de la Paris a dat asigurări că persoanele și companiile afectate de jafuri și violențe vor beneficia de sprijin din partea statului. Premierul va prezida luni o celulă de criză, menită să mobilizeze cât mai rapid ajutoarele necesare. Pe de altă parte, deși a recunoscut că au fost deficiențe pe partea de anticipare și de organizare a forțelor de ordine, președintele Emmanuel Macron a refuzat demisia ministrului de interne.

Protestele din Franța, începute în septembrie de elevi față de condițiile din învățământ și la care s-au alăturat studenți, sindicaliști și membri ai mișcării „Vestele galbene”, au degenerat în violențe pe fondul nemulțumirilor legate de prețurile ridicate și de situația precară a serviciilor publice. Sâmbăta, au fost raportate distrugeri ale infrastructurii publice, jefuirea unor magazine și incendierea mai multor mașini. În urma violențelor, aproape 2 400 de persoane au fost arestate, iar aproape o mie de polițiști și jandarmi au fost răniți.