Moldovenii din Rusia și cei care se află în Moldova, având interdicție de intrare pe teritoriul Federației Ruse, pot apela un call centru pentru a afla dacă sunt vizați de cea de-a două etapă de amnistie migrațională anunțată pentru începutul anului viitor. Din Rusia persoanele vor apela: 8 800 707 0044 și 8 495 123 3944, iar din Moldova: +7 800 707 0044 și + 7 495 123 3944. Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon pe o rețea de socializare, transmite IPN.
Ca urmare a înțelegerilor atinse cu omologul său rus, Vladimir Putin, cetățenii moldoveni care se află pe teritoriul Federației Ruse, dar au depășit termenul legal de ședere, vor putea, în perioada 1 ianuarie – 24 februarie, să revină în Republica Moldova evitând aplicarea sancțiunilor administrative prevăzute.
Cât privește migrații care, în perioada menționată, vor reveni în Republica Moldova, dar în raport cu care au fost emise deciziile de interzicere a accesului pe teritoriul Federației Ruse, în baza articolelor 26 (punctele 4 și 8) și 27 (punctele 12,13,14 și 27) a legislației migraționale, autoritățile ruse își asumă, începând cu 25 februarie, să reexamineze sancțiunile aplicate, în vederea anulării acestora sau înlocuirii cu sancțiuni mai blânde.