ALBASAT
Fără categorie

Imobil Moldova: Oferte numeroase, potențiali cumpărători mai puțini

Oferte numeroase, potențiali cumpărători mai puțini – la târgul imobiliar „Imobil Moldova”, care se desfășoară la Moldexpo între 11 și 14 aprilie. Cei care își vor găsi locuința potrivită pot semna contractul pe loc, transmite IPN.

Compania imobiliară și de construcții Sprint-Mega propune apartamente într-un complex locativ situat pe strada Testemițanu. Carcasa blocului monolit e din beton armat, fațada este izolată termic cu plăci din polistiren. Fiecare apartament are încălzire autonomă, geamuri termopan, contoare individuale de gaz și alte utilități. Directorul comercial al companiei,  Natalia Delinschi, menționează că prețurile sunt rezonabile, având în vedere gradul de confort al locuințelor, dar și faptul că blocul dispune de teren de joacă pentru copii, iar în adiacentul complexului locativ se va regăsi o zonă verde.

Irina Șocodei, manager superior la NC Invest, a prezentat oferta companiei Verona Residence: case de locuit în centrul orașului cu 20-30 de apartamente. Prețul mediu al unui metru pătrat este de 720 de euro. Unui potențial cumpărător i-ar ajunge banii obținuți din vânzarea apartamentului dintr-un bloc vechi pentru a procura un apartament în aceste case cu  două sau trei etaje și cu terenuri adiacente frumos amenajate, spune Irina Șocodei.

Și băncile comerciale care participă la târg vând apartamente în blocurile în care au făcut investiții sau pe post de partenere ale companiilor de construcții. Tot de la bănci pot fi contractate credite imobiliare, despre care spun că au rate avantajoase. Pot fi negociate reduceri, atât la plata cotei inițiale, cât și la returnare tranșelor ulterioare.

În cadrul manifestării expoziționale pot fi semnate contracte și cu designeri calificați pentru a definitiva interiorul apartamentelor. Oamenii de afaceri sau persoanele fizice cu venituri mari, care își propun să facă investiții în piața imobiliară, pot procura apartamente și case de locuit în  țări precum Cipru și Rusia. Reprezentanții companiilor intermediare sunt prezenți la standurile expoziției. Pentru cei ce procură apartamente în Cipru compania oferă garanție pentru arendarea spațiilor procurate pe o perioadă de 10 ani.

Natalia Ciornaia, directorul expoziției, a menționat că la „Imobil Moldova” participă circa 30 companii imobiliare, bănci comerciale, companii de asigurare și de consultanță. În cazul  decizie de a procura un apartament pot fi contractate servicii juridice pentru  perfectarea documentelor.  „Oferte sunt multe, interesante. Spre regret, mai puțini cumpărători. Populația este puțin informată despre aceste oferte, despre variantele posibile”, menționează Natalia Ciornaia.

Related posts

Cursul valutar oficial la 23.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment