ALBASAT
Fără categorie

Parlamentul a inițiat procedura de demitere a procurorului general

Parlamentul a constatat marți, 9 iulie, neîntrunirea condițiilor de numire în funcție și recomandă președintelui Igor Dodon să emită decretul de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale procurorului general Eduard Harunjen. Decizia a fost luată cu votul a 56 de deputați, în lipsa parlamentarilor fracțiunii Partidului Democrat, care au părăsit ședința plenului în timpul luărilor de cuvânt, transmite IPN.

În prezentarea proiectului de hotărâre, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, a spus că pretendenții la funcția de procuror general nu trebuie să fie, în ultimele șase luni, membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Contrar acestor prevederi, deși la acea etapă, de nouă luni era membru al CSP, din postura de procuror general interimar, Eduard Harunjen a participat la concurs, pe care ulterior la câștigat.

În cadrul luărilor de cuvânt pe marginea proiectului, deputatul fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Dumitru Alaiba, a declarat că Eduard Harunjen a jucat un rol important în protejarea intereselor oligarhice și a transformat instituția procuraturii într-o poliție politică. „Nu s-a ocupat de corupție, de ilegalitate. Rolul său a fost să lupte pentru interesele sistemului”, a declarat Dumitru Alaiba.

Potrivit deputatului Dinu Plîngău, din fracțiunea ACUM, Platforma DA, procurorul general Eduard Harunjen a fost o „măciucă în mâinile PDM”. Acesta și adjuncții săi sunt responsabili „de toate abuzurile, de toate crimele comise în țară și rămase nepedepsite”.

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu, până ca fracțiunea să părăsească ședința plenului, a declarat că „revocarea procurorului general este un atac asupra justiției, cu scopul de a supune justiția noii puteri”. Parlamentarul a afirmat că nu există temei pentru încetarea mandatului procurorului general. Prin prisma noii legi a Procuraturii, nu Parlamentul, ci doar Consiliul Superior al Procurorilor poate iniția procedura de revocare. „Orice decizie luată de Parlament în acest sens este lovită de nulitate și este pasibilă de contestare. Este dorința politicului de scăpa de un procuror general incomod”, a declarat Sergiu Sîrbu.

Deputatul fracțiunii PSRM Bogdan Ţîrdea a spus, la rândul său, că Procuratura Generală este „în topul caracatiței mafiotice din țară” şi că Eduard Harunjen a fost numit la miez de noapte, de un președinte al CSP cu mandat expirat. Parlamentarul a invocat sondaje de opinie, menționând că 75% din cetățeni nu au încredere în procurorul general și că niciun dosar de rezonanță nu a fost dus până la capăt. „PDM apără cu furie independența Procuraturii față de popor. Procuratura Generală a servit mafiei, dar așa nu va mai fi”, a spus Bogdan Ţîrdea.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, imediat după efectuarea procedurilor pe dimensiunea legislativă, va fi gata să semneze decretul de revocare a procurorului general.

Eduard Harunjen exercită funcția de procuror general din data de 8 decembrie 2016, după decretul ne numire semnat de președintele Republicii Moldova de atunci, Nicolae Timofti. Desemnarea lui Harunjen a avut loc la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, la o zi de la anunțarea rezultatelor concursului de selectare.

Related posts

Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune

AlbasatTV, Nisporeni

Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament

AlbasatTV, Nisporeni

Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul

AlbasatTV, Nisporeni

Celula de criză de la Guvern își începe activitatea

AlbasatTV, Nisporeni

Tarife mai mari la termoficare, la Chișinău și Bălți. Creșterea propusă depășește 700 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Va face pușcărie pentru violul unei copile. Îi era fiică vitregă și avea doar 11 ani

AlbasatTV, Nisporeni

Azi e termenul limită pentru rapoartele fiscale și impozitele pe avere

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 26.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment