ALBASAT
Societate

Începând de mâine, accesul cetățenilor în spațiile publice va fi limitat

Accesul cetățenilor în spațiile publice, precum parcuri, terenuri și alte zone unde se pot forma aglomerări de persoane, va fi limitat începând de miercuri, 25 martie. Măsura este valabilă pentru municipii, orașe și centre raionale. O decizie în acest sens a fost luată după ședința Comisiei Situații Excepționale, care a avut loc în noaptea de luni, 23 martie, transmite IPN.

Potrivit premierului Ion Chicu, măsura este „destul de dură”, dar este absolut necesară pentru a asigura stoparea răspândirii COVID-19. Implementarea deciziei în practică va reveni colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministrului Apărării.

„Începând cu această acțiune, trebuie să antrenăm și forțele armate ale Republicii Moldova pentru menținerea ordinii și acordarea de suport Ministerului Afacerilor Interne în implementarea acestor decizii”, a declarat premierul.

Starea de urgență în Republica Moldova, având în vedere răspândirea COVID-19, a fost instituită pentru 60 de zile. Termenul va expira pe 15 mai.

Related posts

România: În 24 de ore au fost înregistrate 263 de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul ajunge la 1.292

Albasat

Sute de femei arestate în Belarus, inclusiv bunica de 73 de ani devenită simbol al protestelor

Albasat

CNAS anunță cine obține dreptul la reexaminarea pensiei la 1 ianuarie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment