ALBASAT
Societate

12 pacienți cu COVID-19 sunt în stare gravă

Starea de sănătate a doi pacienți internați cu COVID-19 la Spitalul Clinic Republican înregistrează evoluții negative. Și starea altor zece pacienți de la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” este gravă, dar stabilă. Despre aceasta a anunțat marți dimineața, 24 martie, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Punctului Național Focal, transmite IPN.

Viorica Dumbrăveanu a menționat că până ieri, au fost în total investigate 907 persoane cu suspecții de infectare cu noul tip de coronavirus. Din cele 109 cazuri confirmate, cele mai multe, 40 la număr, sunt în municipiul Chișinău și 17 – la Hâncești. Luni, primele două cazuri au fost înregistrate în raionul Râșcani și unul la Șoldănești. În regiunea transnitreană, până acum au fost înregistrate șase cazuri.

Cele mai multe dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19, 27 la număr, au între 50 și 59 de ani. Sunt urmate de categoria de vârstă 30-39 de ani – 23 de persoane. În prezent sunt spitalizați și opt copii, starea lor fiind de gravitate medie.

Din numărul total de cazuri confirmate cu COVID-19, 43 sunt de import – Italia, Franța, Elveția, Marea Britanie, România, Rusia și Ucraina.

În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență pentru 60 de zile, începând cu 17 martie. Până acum, din cele 109 cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, două persoane s-au vindecat, iar o femeie a decedat.

Related posts

Rusia, condamnată la CEDO în cazul lui Ilie Cazac

Albasat

Moldovenii din diasporă se pot programa on-line pentru servicii consulare

AlbasatTV, Nisporeni

Amenzi de peste 35 de milioane de lei aplicate pe perioada stării de urgență

Albasat

Leave a Comment