ALBASAT
Nisporeni Societate

365 de persoane din raionul Nisporeni se află în autoizolare la domiciliu. Cum verifică poliţia locală dacă acestea stau acasă

1238 de persoane din raionul Nisporeni, care au revenit de peste hotare de când a fost decretată starea de urgenţă în ţară, au fost monitorizate pentru a respecta cu stricteţe măsurile de carantină impuse de către autorităţi. Dintre care, în prezent, 365 de persoane, sunt monitorizate la domiciliu pentru ca să nu încalce regimul de autoizolare. În acest context, oamenii legii se deplasează, zilnic, pentru a stabili dacă acestea respectă  cerinţele.

 “Dvs sunteţi în autoizolare până pe data de 20.04. Asta este obligaţia noastră ca să vă verificăm dacă respectaţi, să nu admitem răpândirea locală a virusului. “

Şi locuitorii din Boldureşti, reveniţi acasă din străinătate sunt verificaţi de către poliţişti pentru a respecta regimul de autoizolare. De asemenea aceştia sunt atenţionaţi că  dacă vor încălca aceste restricţii riscă să fie amendaţi.

 “ – Bună Ziua! Cum vă simţiţi? Totul e bine?

  • Foarte bine.
  • A câta zi sunteţi deja în autoizolare?
  • A cincia.
  • Aţi contactat medicul de familie?
  • În fiecare zi. Sunăm la medic. Măsurăm temperatura. Totul e-n ordine.”

În cadrul acţiunii de monitorizare desfăşurată de oamenii legii, toate personele, aflate în regim de autoizolare au fost găsite acasă. Acestea spun că respectă cu stricteţe şi nu se întâlnesc absolut cu nimeni.

“Eu am venit din Franţa. Soţia din Italia.

  • Respectaţi regimul de autoizolare?
  • Noi avem copiii, la Mileşti. Mama e la Mileşti. Nu ne-am dus acasă ca să nu-i îmbolnăvim pe dânşii. Am venit aici, stăm singuri, izolaţi.
  • Este bunica noastră, care trăieşte aproape de noi, dar nu a venit nici ea la noi.”

 “ – Din ce ţară aţi revenit?

  • Din Rusia.
  • Când aţi venit acasă?
  • Luni dimineaţă.
  • În timpul acesta sunteţi izolat de familie, de cunoscuţi, apropiaţi?
  • Doar mama este cu mine. Dar stăm în camere separate, nu contactăm, nu stăm la vorbă. Aşa stăm mai departe.”

“- Vă simţiţi bine?

  • Am încă tusă. Dar am fost şi am făcut testul şi e totul ok.
  • Sunteţi autoizolat?
  •  Familia mea este acolo, în casa ceea de la deal. Vin şi îmi aduc mâncare şi o lasă aici, la poartă şi se duc înapoi,  l-aş sfătui să stea acasă ca să scăpăm cât mai repede de tot ce se petrece în toată lumea.”

Poliţiştii au intensificat activitățile de monitorizare a persoanelor care se află în autoizolare și carantină. De asemenea, oamenii legii îi atenţionează  despre riscurile la care sunt supuși în momentul în care nu respectă măsurile de prevenire a virusului. Or, ignorând  cerințele legale impuse în perioada situației de urgență, aceste persoane pot pune viaţa celor din jur în pericol.

GHEORGHE BARGAN, ŞEFUL SECŢIEI SECURITATE PUBLICĂ DIN CADRUL IP NISPORENI: “Poliţiştii, mai cu seamă, poliţiştii de sector, zilnic, aleatoriu, o dată în zi, telefonic apelează persoanele venite de peste hotare şi îi informează, ca să stabilim locul aflării dumnealor, anume locuinţa unde s-au pus la autoizolare, se iau datele de contact, nu doar numerele de telefon mobil, dar şi telefoanele fixe. Ulterior, după posibilitate, şi după materialele care le au în gestiune se deplasează şi la dumnealor la domiciliu.  Le aduc recomandările care trebuie să le respecte în această perioadă de 14 zile. Îi atenţionăm că nerespectarea acestui regim de autoizolare se pedepseşte cu amenzi şi amenzile sunt usturătoare. “

Potrivit primarului comunei Boldureşti, în prezent, în jur de 35 de locuitori sunt monitorizaţi la domiciliu.

 NICANOR CIOCHINĂ, PRIMARUL COMUNEI BOLDUREŞTI:  “În primăria Boldureşti, ca şi în întreg teritoriul raionului a fost formată celula de criză şi la moment avem 35 de persoane, care sunt monitorizate, iar ele automat sunt introduse în liste şi au deja unele care le-au expirat termenul şi sunt excluse. În celula ce criză principalul rol îi revine autorităţilor locale, care împreună cu medicii de familie telefonează, zilnic persoanele aflate în izolare la domiciliu unde raportează starea de sănătate, temperatura.  Din fericire, nu avem cazuri în sat înregistrate cu virusul dat.”

Totodată, oamenii legii efectuează controale şi în magazinele alimentare pentru a informa despre anumite cerinţe impuse.

 “Dacă vedeţi o persoană revenită de peste hotare, puteţi apela 112, pentru a raporta acest fapt, ca ulterior persoana să fie atrasă la răspundere. Dacă o să fim toţi uniţi şi receptivi, o să ieşim cu bine şi nu o să admitem infectarea locală.”

De asemenea, oamenii legii patrulează teritoriile administrative, pădurile, dar şi spațiile publice, informând cetăţenii despre riscurile infecției cu Covid 19, precum şi despre modul de protejare și comportament, cu păstrarea distanței sociale de cel puţin 1 m.

 GHEORGHE BARGAN, ŞEFUL SECŢIEI SECURITATE PUBLICĂ DIN CADRUL IP NISPORENI: “Păstraţi, vă rog frumos distanţa socială de cel puţin 1 m -1,5 m. Despărţi-ţi-vă! Evitaţi contactul fizic! Discutaţi de la distanţă. În locuri publice, zone de agrement, păduri este strict interzis. Este permis în situaţia dată la bancă, farmacie, magazine de produse alimentare. Şi în caz de necesitate, Doamne fereşte, să participaţi la ritualuri de înmormântare.  Deplasările pe străzi a personelor, chiar şi o persoană, la solicitarea angajatului poliţiei, trebuie să aibă cu dânsul buletinul de identitate. Aflarea în locuri publice, mai mult de 3 persoane, este interzisă.”

Din momentul aprobării hotărârilor Comisiei pentru Situații Excepţionale, Inspectoratul de Poliţie Nisporeni a întocmit  22 de procese verbale. În 12  cazuri este vorba despre persoanele care nu au respectat regimul de autoizolare la domiciliu, iar în alte 5 procese verbale sunt vizate persoanele fizice care nu au respectat măsurile de prevenire a virusului şi s-au aflat în spaţii publice. Totodată, 3 procese verbale au fost întocmite pe numele a 3 slujitori ai bisericilor, care au oficiat slujbe în lăcaşele de cult, iar 2 persoane au fost sancţionate pentru comerţul ilicit. Pentru fiecare caz aparte au fost aplicate amenzi de 22 500 de lei.

Related posts

Oleg Serebrian: Este decizia suverană a Ucrainei unde-și plasează trupele

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova și Italia au semnat un memorandum de cooperare în sectorul agricol

AlbasatTV, Nisporeni

Avocatul Poporului solicită CSE revizuirea deciziei privind suspendarea licenței celor a șase posturi TV

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment