ALBASAT
Societate

PUN sesizează Curtea Constituțională privind amenzile aplicate în timpul pandemiei

Partidul Unității Naționale cere anularea amenzilor aplicate persoanelor fizice și juridice în timpul pandemiei, considerându-le abuzive. În acest sens, președintele PUN, Octavian Țîcu a depus o sesizare la Curtea Constituțională, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al PUN, norma care prevede că „nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, se sancționează cu amendă de la 450 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice” contravine Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Mulți cetățeni au fost sancționați contravențional pentru simplul motiv că se plimbau singuri prin parcuri, fără ca să existe, în asemenea cazuri, un pericol real de contaminare sau transmitere a bolilor epidemice. În alte spețe, cetățenii au fost amendați doar pentru că nu aveau asupra lor un act de identitate, notează președintele PUN.

„Este inadmisibil ca statul să-și jecmănească propriii săi cetățeni prin metode abuzive, cuantumul amenzilor fiind disproporționat față de câștigurile modeste ale acestora. Până în prezent au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 36 de milioane de lei”, se arată în comunicatul remis de PUN.

Related posts

Cursul valutar oficial la 07.08.2024

AlbasatTV, Nisporeni

🎉🩺 Vera Tabacaru aduce un omagiu medicilor și farmaciștilor într-un discurs memorabil la Nisporeni🩺🎉

AlbasatTV, Nisporeni

Judectori: Pentru 30 de oameni cu probleme de integritate, se distruge puterea judecătorească

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment