ALBASAT
Societate

Klaus Iohannis: Grădinițele, școlile, universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar

Președintele Klaus Iohannis a avut luni o nouă ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, la Palatul Cotroceni. La ședință au participat prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. La finalul ședinței, președintele a precizat că s-a luat decizia ca școlile și grădinițele să nu fie deschise până în toamnă. Elevii vor învăța online, iar anul școlar va fi finalizat pe baza notelor obținute până acum. De asemenea, examenele finale vor fi susținute de elevi, respectându-se normele de distanțare socială.

Declarațiile președintelui:

„Tocmai am finalizat o întâlnire cu Premierul Orban și mai mulți miniștri, o discuție în care am evaluat câteva teme foarte importante, și doresc să prezint concluziile și deciziile la care am ajuns împreună, fiindcă sunt teme privesc pe foarte mulți români.

Prima temă – școlile. Aici o mică introducere în temă. În momentul de față, activitatea fizică la școli, la universități, la grădinițe este suspendată pe durata stării de urgență. Și am evaluat cum putem să continuăm, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar, în mod normal, se termină.

Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă și că epidemia oricum va dispărea.

Dragii mei, din păcate, nu este așa! Am avut, ați văzut în statisticile de ieri, peste 400 de noi cazuri de persoane infectate. Avem astăzi peste 300. Deci, nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau despre o încetinire, din păcate, a acestei epidemii.

Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica, din punctul nostru de vedere – și toți care am fost la discuție au fost de acord -, două riscuri mari.

Există riscul major ca elevii să ducă boala la școală și există un risc semnificativ să ducă boala de la școală acasă. Sunt două riscuri majore.

Pe de altă parte, am dorit să știm și ce fac alte țări. Am constatat că deja sunt o serie de țări din Uniunea Europeană care nu mai doresc să redeschidă școlile. Sunt câteva țări unde încă situația este în evaluare.

Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple.

În concluzie, s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri.

Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță, așa cum s-au întâmplat lucrurile și până acum, și până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum. În cazurile excepționale, sigur, se mai poate face o evaluare suplimentară.

Repet: grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar.

Aici sunt totuși câteva excepții, pe care vreau să le detaliez. Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenție, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale.

În această situație, altfel decât dacă toți s-ar fi întors la școală, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale.

Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare. Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației.

Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore. Gândiți-vă că nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte, de exemplu, distanțarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor.

O a doua temă, foarte importantă, cred, pe care am discutat-o și am luat o decizie, se referă la persoanele peste 65 de ani, care în momentul de față, conform unei ordonanțe militare, pot ieși la anumite ore, între 11:00 și 13:00.

Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, se va schimba acest interval. Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului.

În fine, a treia temă pe care am discutat-o se referă la un ajutor pentru cetățenii Republicii Moldova. În Republica Moldova situația este complicată și România, care se consideră un partener extrem de important – credem noi că cel mai important al Republicii Moldova -, va pregăti și va implementa în câteva zile două măsuri importante. Prima: o echipă de medici și personal medical se va deplasa în Republica Moldova, pentru a ajuta spitalele de acolo, pentru a ajuta personalul medical și medicii de acolo să facă față mai bine acestei epidemii. O a doua acțiune va consta în trimiterea de măști, materiale sanitare, materiale de protecție, ba chiar medicamente din rezerva noastră, în Republica Moldova, pentru a ajuta cetățenii de acolo să treacă mai ușor peste această epidemie.”, a declarat președintele.

Related posts

Călătorii care sosesc în Anglia vor trebui să prezinte un test negativ la COVID-19

Albasat

Cetățenii din 53 de state vor sta în carantină după intrarea în Republica Moldova

Albasat

Cercetătorii au dezvoltat o soluție care pulverizată pe haine sau suprafețe poate ține virusul departe până la 90 de zile

Albasat

Leave a Comment