ALBASAT
Societate

PAS: Reeșalonarea datoriilor aeroportului a fost decisă de fostul director AAC

Partidul Acțiune și Solidaritate infirmă declarațiile președintelui Igor Dodon, catalogându-le drept „un fals”, precum că Guvernul Sandu s-ar face responsabil pentru oferirea vacanței de la plata impozitelor pentru Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit PAS, decizia a fost luată de Octavian Nicolaescu, fostul director al Autorității Aeronautice Civile, pus în funcție de Partidul Democrat, transmite IPN.

Potrivit PAS, anume Octavian Nicolaescu a admis să se acumuleze datorii ani la rând și a fost demis de Guvernul Sandu anume pentru că a emis această decizie frauduloasă. „Îl îndemnăm pe Dodon să prindă la curaj și să-l întrebe pe Chicu și pe partenerii săi cum s-au acumulat acele datorii până în iunie 2019 și cine a pregătit decizia frauduloasă de reeșalonare semnată de Nicolaescu”, se menționează într-un comentariu plasat pe pagina pe Facebook a formațiunii.

În cadrul unui briefing de presă, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, președintele Igor Dodon a declarat că sunt depuse eforturi pe mai multe dimensiuni pentru ca aeroportul sa revină în gestiunea statului. Avia Invest este obligată să achite taxa pentru supraveghere aeronautică. Anul trecut, datoria faţă de stat era de 118 milioane lei, pentru perioada mai 2017-iunie 2019. Dar, pe timpul Guvernului Sandu, funcționarii au semnat o tranzacție de reeșalonare, ca aceste milioane să fie achitate până în mai 2020. Dacă se insista atunci pe achitarea acestor datorii, imediat, nu reeșalonat, acordul de concesiune ar fi fost deja anulat, afirmă șeful statului.

Related posts

Președinții Austriei și Sloveniei la Chișinău: Suntem aici pentru susține Moldova în calea ei europeană

AlbasatTV, Nisporeni

Marian Pocaznoi, numit director adjunct la ANRCETI

Albasat

Un bărbat de 70 de ani a fost condamnat pentru presupusă violență asupra fiului

Albasat

Leave a Comment