ALBASAT
Societate

Valentina Buliga, numită director CNAM

Fosta deputată a Partidului Democrat, Valentina Buliga, a fost numită în funcția de director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. O hotărâre în acest a fost aprobată la ședința Guvernului, după eliberea din funcție a actualului director, Angela Belobrov, transmite IPN.

Despre Valentina Buliga premierul Ion Chicu a menționat că este un specialist bun. Valentina Buliga a de ținut anterior funcția de director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale, însă a fost demisă în iunie 2019. În 2009-2015 Valentina Buliga a fost ministru al muncii, protecției sociale și familiei.

Premierul a precizat că Angela Belobrov va continua să activeze în cadrul autorităților publice centrale.

În aceeași ședință, cabinetul de miniștri a aprobat numirea lui Corneliu Soltan în funcția de director general al adjunct al Agenției Proprietății Publice.

De asemenea, din funcția de șef al Oficiului teritorial Soroca al Canecelariei de Stat a fost eliberată Larisa Celac. Ea a fost numită director adjunct în cadrul aceleeași instituții, fiind responsabilă de raionul Drochia. În funcția de șef al Oficiului a fost numit Vladimir Ceban.

Și șefa Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, Ana Pușneac, a fost eliberată din funcție. În locul acesteia a fost numit un nou șef – Ion Chicu.

Related posts

Oфициальный курс валюты на дату 21.04.2020

Albasat

Как и правильное мытьё рук, очень важна кибер-гигиена, ЮНИСЕФ

Albasat

În Nisporeni se desfășoară campania de prevenire „Redu tempo-ul. Grăbește-te încet”

Albasat

Leave a Comment