ALBASAT
Societate

PUN cere demisia premierului Ion Chicu

Partidul Unității Naționale cere de urgență demisia lui Ion Chicu din funcția de prim-ministru și consideră orice susținere politică și publică în menținerea acestuia la guvernare drept un act de ostilitate și lipsă de respect față de România. Cerința se constituie într-o Declarație a formațiunii, citată de IPN.

„Partidul Unității Naționale a luat act de declarația cinică, jignitoare și absolut iresponsabilă a prim-ministrului Ion Chicu la adresa României. Constatăm, cu regret, că prin această declarație premierul Chicu se înscrie într-o linie de continuitate a diverșilor demnitari ai Republicii Moldova, care în diferite perioade și-au făcut din românofobie o cauză a actului de guvernare. Acuzațiile neargumentate și lipsite de respect la adresa statului român, cu o încărcătură profund anti-românească, de sorginte neo-sovietică, denotă esența guvernării socialiste, care slujește nu intereselor Republicii Moldova, ci unui singur stăpân care-i reprezintă – Federația Rusă”, se spune în Declarație.

Potrivit PUN, declarația premierului Chicu este cu atât mai regretabilă, cu cât vine într-un moment de grea cumpănă pentru Republica Moldova, devastată de pandemie, când statul român, afectat la fel de profund, a dispus ajutarea necondiționată a cetățenilor moldoveni prin detașarea unei misiuni de 42 de medici în Republica Moldova; prin acordarea unui ajutor medical și umanitar în valoare de 3.5 milioane Euro; prin misiunea umanitară a armatei române și multe alte acțiuni de susținere și solidaritate.

Pornind de la această realitate, care arată clar că fără susținerea României și Uniunii Europene, Republica Moldova va suferi un colaps medical, economic și social, considerăm că aflarea în continuare a lui Ion Chicu în fruntea Guvernului este inacceptabilă. Partidul Unității Naționale cere de urgență demisia sa din funcția de prim-ministru și consideră orice susținere politică și publică în menținerea acestuia la guvernare drept un act de ostilitate și lipsă de respect față de România”, se mai spune în Declarație.

Prim-ministrul Ion Chicu a respins în mod nediplomatic criticile europarlamentarului roman Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European în Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova, la adresa felului cum, după ce nu a făcut reforme, Guvernul său nu a gestionat bine nici criza COVID-19.

Related posts

Chitaristul Bi-2, Maxim Andriușcenko: Maia Sandu a fost prima la care trupa s-a adresat după ajutor

AlbasatTV, Nisporeni

De ce condițiile ajutorului macrofinanciar european au devenit un măr al discordiei?

Albasat

S-a născut într-o tabără de refugiați, dar a ”cucerit” Europa la doar 19 ani. ”A demonstrat că visele pot deveni realitate!”

Albasat

Leave a Comment