ALBASAT
Societate

Mai mulți locatari din capitală susțin că li se încalcă grav dreptul la justiție

Un grup de locuitori ai capitalei acuză că, în curtea din strada Mateevici, 40, unde își au locuințele, le-a fost demolată o construcție, chiar dacă ei au contestat prescripțiile de demolare în instanța de judecată. Potrivit lor, aceasta este una din acțiunile de intimidare prin care se încearcă să-i facă să-și vândă locuințele.

Unul dintre locatari, Andrei Stavinschi, a declarat, într-o conferință de presă la IPN, că tot calvarul a pornit în anul 2016, când câteva apartamente din aceeași curte au fost procurate de către fosta șefă a Direcției privatizări din cadrul Primăriei, Raisa Timofei. Ulterior, în 2018, fosta funcționară a vândut ginerelui său, Vasile Lesnic, apartamentele pe care le-a achiziționat mai devreme. Noii proprietari, mai întâi au încercat să-i convingă, apoi au trecut la intimidarea locatarilor care au refuzat să-și vândă locuințele.

Andrei Stavinschi a menționat că, mai nou, locatarii s-au pomenit în curte cu reprezentanții Preturii sectorului Centru. Noul proprietar al celor trei apartamente vândute a reclamat la Pretură că în curtea comună există construcții neautorizate. Potrivit lui Andrei Stavinschi, este vorba despre un garaj, în care locatarii din curte își depozitau unelte și materiale de construcție.  Aceștia au contestat prescripțiile de demolare, însă instanța i nu s-a pronunțat din cauza stării de urgență.

Imediat după încheierea stării de urgență, pe data de 15 mai, angajații preturii au demolat garajul, fără să aștepte decizia instanței de judecată. În opinia sa, acest fapt constituie o gravă încălcare a dreptului la justiție.

Andrei Stavinschi a mai spus că, deși în privința fostei funcționare a fost pornită o cauză penală pentru fals în acte, iar în privința ginerelui ei a fost pornit dosar penal pentru deteriorarea intenționată a bunului străin, aceste două cauze așa și nu au o finalitate.

Bărbatul a mai spus că locatarii au fost șantajați de cei doi. Li s-a spus că, dacă nu își vând locuințele, în apartamentele vecine vor fi cazate persoane bolnave de tuberculoză. Vecinii sunt speriați și sunt nevoiți să-și facă sistematic investigații medicale, mai ales că în curte nu o dată au fost aduși chiriași de rea credință, care se purtau obraznic și deteriorau bunurile de uz comun.

Conferința de presă cu tema: „Atac raider cu durata de 4 ani asupra curții de locuit din str. A. Mateevici, 40 mun. Chișinău” face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul IPN „Injustiția la vedere prin mijloace multimedia”. Agenția IPN nu își adjudecă dreptul să decidă dacă organizatorii conferințelor de presă au dreptate în cauzele despre care vor vorbi, aceasta este prerogativă exclusivă a justiției, însă perioada exagerat de lungă, mult mai lungă decât prevede legislația, a acestor cazuri poate fi considerată drept act de nedreptate și injustiție evidentă. Agenția de presă IPN nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă.

Related posts

Zece persoane din raionul Nisporeni se află în carantină. Vezi care este situaţia cu privire la COVID-19

Albasat

FMI a ajuns la un acord la nivel de experți cu Republica Moldova

Albasat

Igor Dodon: Șor, Candu și poate Plahotniuc stau în spatele deciziilor CC

Albasat

Leave a Comment