ALBASAT
Societate

Compensarea contribuțiilor de asigurări sociale în domeniul agricol

Angajatorii din domeniul agricol pot beneficia de compensarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în mărime de 6% dacă în decursul perioadei de gestiune (sezonului agricol) practică nu mai puțin de 95% din activitățile stipulate în grupele 01.1 – 01.6 din „Clasificatorul activităților din economia Moldovei” (CAEM). O inițiativă legislativă în acest sens a fost susținută, miercuri de executiv, transmite IPN.

Este vorba de activități ce țin de cultivarea cerealelor și strugurilor, plantelor pentru înmulțire, creșterea animalelor și altele.

Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a precizat că măsura se înscrie în contextul sprijinului acordat antreprenorilor din agricultură. Însă propunerea deputaților de a include modificarea respectivă în Legea privind sistemul public de asigurări sociale decade, deoarece aceasta se regăsește deja în Legea cu privire la susținerea activității de întreprinzător, aprobată în anul curent.

Related posts

În municipiul Chișinău au fost instalate primele semafoare inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Дезинформация о COVID-19 в странах Восточного партнёрства

Albasat

LIVE: Declarații după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19

Albasat

Leave a Comment