Spitalul Raional Nisporeni are o nouă conducere. Medicul oncolog și doctorul în științe medicale Ina Sclifos a fost numită în funcția de director al instituției, după ce a câștigat concursul organizat în luna iunie de Ministerul Sănătății. Numirea marchează începutul unei noi etape pentru spital, la câteva luni după scandalul privind condițiile din Secția de Pediatrie, care a atras atenția opiniei publice și a autorităților.
Potrivit informațiilor publicate de Spitalul Raional Nisporeni, noul director își propune să implementeze o serie de măsuri menite să modernizeze instituția și să îmbunătățească serviciile medicale oferite locuitorilor raionului.
Reprezentanții spitalului susțin că principalele priorități ale noii conduceri sunt dezvoltarea infrastructurii, implementarea tehnologiilor moderne în actul medical, îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical, precum și promovarea unui climat profesional bazat pe respect, colaborare și performanță.
Totodată, conducerea își propune consolidarea echipei medicale prin susținerea dezvoltării profesionale continue, atragerea tinerilor specialiști și încurajarea inițiativelor care contribuie la creșterea calității serviciilor medicale oferite populației din raionul Nisporeni.
Funcția de director al Spitalului Raional Nisporeni a rămas vacantă în luna februarie, după ce Ministerul Sănătății a aprobat demisia fostei directoare, Nadejda Ulinici. Decizia a venit în urma mai multor controale efectuate de autorități, care au scos la iveală nereguli privind respectarea normelor sanitaro-igienice și organizarea activității interne a instituției.
Scandalul a izbucnit după ce mama unui copil internat în Secția de Pediatrie a publicat pe rețelele sociale imagini care arătau condiții necorespunzătoare în spital. În fotografii puteau fi observați gândaci, saltele murdare și grupuri sanitare nefuncționale. Imaginile au provocat un val de reacții din partea opiniei publice și au determinat autoritățile să inițieze verificări.
În urma controalelor, activitatea Secției de Pediatrie a fost suspendată temporar pentru remedierea deficiențelor constatate.
Ulterior, Ministerul Sănătății a anunțat investiții de aproape 9 milioane de lei pentru reparația și dotarea Spitalului Raional Nisporeni, fonduri destinate modernizării infrastructurii și îmbunătățirii condițiilor de tratament pentru pacienți.
Numirea Inei Sclifos la conducerea instituției vine într-un moment important pentru spital, în contextul procesului de reorganizare și modernizare, autoritățile mizând pe o conducere capabilă să restabilească încrederea pacienților și să contribuie la creșterea calității actului medical în raionul Nisporeni.

